Regina Elisabeta va lipsi anul acesta de la deschiderea Parlamentului din cauza unor „probleme de mobilitate”
0
Pentru prima dată în 59 de ani, Regina Elisabeta a II-a nu va susţine discursul de la deschiderea Parlamentului, urmând ca Prinţul Charles să îndeplinească acest rol în locul suveranei.
Palatul Buckingham a transmis că deşi suverana a sperat că va putea să susţină discursul tradiţional din Parlament „problemele episodice de mobilitate” nu îi vor permite să participe la ceremonie.
În comunicat se mai precizează şi că decizia a fost luată după consultarea medicilor suveranei.
Anterior, Elisabeta a II-a şi-a anulat mai multe apariţii publice şi angajamente tot din motive de sănătate, scrie Digi24.
Ceremonia de deschidere a Parlamentului marchează începutul anului parlamentar, iar Regina are rolul de a prezenta principalele obiective ale guvernului în faţa parlamentarilor.
Nu este prima oară când suverana britanică face modificări la ceremonia de deschidere a Parlamentului din cauza problemelor de sănătate – cu alte ocazii, protocolul a fost modificat pentru a-i permite Reginei să nu mai poarte Coroana Imperială de Stat, foarte grea, sau robele ceremoniale, iar anul trecut, ceremonia a fost micşorată semnificativ din cauza Covid-19.
Este pentru prima oară în ultimii 59 de ani când suverana britanică nu susţine discursul tradiţional la deschiderea Parlamentului. De când se află pe tron, Elisabeta a II-a a lipsit de la ceremonie doar în doi ani – în 1959 şi în 1963, ani în care era însărcinată, scrie Sky News.
Elisabeta a II-a a împlinit, luna trecută, 96 de ani, iar domnia sa este cea mai lungă din istoria Regatului Unit şi statelor predecesoare acestuia.