Regina Angliei îndeamnă la unitate după referendum: „Ar trebui să ne reamintim că avem în comun o dragoste trainică pentru Scoţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Angliei, Elisabeta a II-a, a cerut unire, în ciuda punctelor de vedere diferite, în discursul său de vineri de la Castelul Balmoral. Înainte de referendum, Regina a refuzat să comenteze orice cu privire la posibilitatea unei Scoţii Independente, declarând că „aceasta este o problemă a scoţienilor“.

Vorbind de la reşedinţa sa din Scoţia, Castelul Balmoral din Aberdeenshire, Regina a declarat că este de părere că Scoţia se va uni „într-un spirit de respect reciproc şi susţinere“, ca urmare a votului împotriva independenţei, notează „Deutsche Welle“ (DW).

Iată mesajul Reginei, după cum a fost postat pe pagina de Facebook a Monarhiei Britanice:

După multe luni de discuţii, dezbateri şi analize atente, ştim acum rezultatul Referendumului, şi este un rezultat pe care toţi din Regatul Unit îl vom respecta.

Pentru mulţi din Scoţia şi din altă parte, astăzi există sentimente puternice şi emoţii contradictorii – printre familii, prieteni şi vecini. Aceasta, bineînţeles, este natura unei tradiţii democratice robuste de care ne bucurăm în această ţară. Dar nu am nicio îndoială că aceste emoţii vor fi temperate de înţelegerea sentimentelor celorlalţi.

Acum, în timp ce privim înainte, ar trebui să ne reamintim că, în ciuda punctelor de vedere diferite ce au fost exprimate, avem în comun o dragoste trainică pentru Scoţia, unul dintre lucrurile care ne ajută să ne unim. Cunoscând scoţienii, nu am nicio îndoială că ei, la fel ca toţi din Regatul Unit, sunt capabili să-şi exprime opiniile puternice înainte de a se uni din nou într-un spirit de respect reciproc şi de susţinere, într-o activitate constructivă pentru viitorul Scoţiei şi, într-adevăr, pentru toate părţile acestei ţări.

Familia mea şi cu mine vom face tot ce putem pentru a vă ajuta şi susţine în cadrul acestei sarcini importante.

Elizabeth R.“

Alex Salmond, prim-ministrul Scoţiei, va demisiona

Premierul scoţian va demisiona din poziţia de lider a Partidului Naţional Scoţian (SNP) după ce tabăra de „NU“ a câştigat referendumul privind independenţa Scoţiei cu 2,001,926 de voturi, comparativ cu 1,617,989 pentru „DA“. Rezultatele au arătat că 55% au votat pentru rămânerea în Uniune, în timp ce doar 45% şi-au dorit independenţa.

„Pentru mine, ca lider, timpul s-a scurs, dar pentru Scoţia campania continuă şi visele nu vor muri niciodată“, mărturiseşte  Alex Salmond în cadrul unei conferinţe de presă.

Sunt foarte mândru de campania dusă de «DA Scoţia», şi în special de cei peste 1,6 milioane de votanţi care s-au alăturat cauzei“, a declarat Salmond de la Bute House din Edinburgh, reşedinţa oficială a prim-ministrului.

Salmond a adăugat că „există candidaţi calificaţi şi foarte potriviţi pentru rolul de lider“, deşi actualul premier adjunct Nicola Sturgeon, de asemenea vicepreşedinte al SNP-ului, este văzut drept principal candidat, conchide BBC.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite