Regele Spaniei şi-a redus salariul cu 20 de procente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a decis să-şi reducă salariul cu 20 de procente, în primul buget regal pe care l-a aprobat de la ascensiunea sa la tron în iunie 2014, însă suma totală pe care palatul regal o primeşte de la stat va rămâne neschimbată, la 7,7 milioane de euro, relatează El Pais.

Reducerea salariului anual al regelui la 234.204 euro nu va conduce la economii pentru contribuabili, întrucât Felipe a mărit alte cheltuieli. Pentru a stabili salariul său şi pe cel al tatălui său Juan Carlos, care primeşte o alocaţie în calitate de fost rege, Felipe s-a consultat cu alţi şefi de stat europeni, inclusiv monarhi, potrivit unor surse de la palatul regal.

Juan Carlos va primi de acum 187.356 de euro, reprezentând 80 la sută din salariul lui Felipe. Prin comparaţie, atunci când Juan Carlos era rege, prinţul Felipe câştiga 50 la sută din salariul tatălui său.

Regina Letizia va câştiga 128.808 euro, adică 55 la sută din salariul soţului său. Fosta regină Sofia, mama lui Felipe, va câştiga 105.396 de euro. Surorile regelui Felipe, Cristina şi Elena, nu vor primi însă alocaţii.

Bugetul pentru călătoriile personalului de la palatul regal a fost de asemenea redus de la 190.000 la 130.000 de euro. Concomitent cu reducerea salariilor familiei regale şi a cheltuielilor cu personalul, regele a mărit suma alocată pentru investiţii cu 140.606 euro şi fondul pentru situaţii neprevăzute cu 104.791 de euro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite