Regele Charles, mesaj pentru William și Harry. Ce rol a primit fiul cel mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Charles al III-lea şi-a exprimat vineri, în prima sa alocuţiune televizată ca suveran, "dragostea" pentru fiul său Harry şi soţia Meghan, un gest semnificativ către cuplul care a avut o relaţie tensionată cu restul familiei regale, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Regele Charles al III-lea și-a asigurat fiii de iubirea lui
Regele Charles al III-lea și-a asigurat fiii de iubirea lui

"Vreau de asemenea să-mi exprim dragostea pentru Harry şi Meghan în contextul în care ei continuă să-şi construiască viaţa în străinătate", a spus suveranul, ale cărui relaţii cu fiul său mai mic s-au degradat foarte mult, potrivit presei britanice.

În acelaşi discurs, Charles le-a acordat vineri titlurile de prinţ şi prinţesă de Wales fiului său cel mare William şi nurorii sale Kate, dând mai departe titlurile pe care el şi răposata sa soţie Diana le-au deţinut.

"Cu Catherine alături de el, noii noştri prinţ şi prinţesă de Wales vor continua să inspire şi să conducă conversaţiile naţionale, ajutând la aducerea celor marginali în centru, acolo unde pot primi un ajutor vital", a spus Charles al III-lea.

Charles, care a devenit prinţ de Wales în 1958, a devenit în mod automat rege la moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, joi

După anunțul morții Reginei Elisabeta a II-a, biografia contului oficial de Twitter al lui Kate și William s-a schimbat în: „Contul oficial al Ducelui și Ducesei de Cornwall și Cambridge și al Fundației Regale, cu sediul la Palatul Kensington”. Prințul William și Kate au deținut anterior titlul de Duce și Ducesă de Cambridge.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite