Reacţia lui Sarkozy, după ce a fost pus sub acuzare: „Scandalos!“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy
Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy

Nicolas Sarkozy "a considerat că modul în care a fost tratat" de justiţie în instrumentarea dosarului Bettencourt "este scandalos", a declarat vineri pentru RTL avocatul acestuia, Thierry Herzog, la o zi după punerea sub acuzare a fostului preşedinte francez, relatează AFP.

"Nicolas Sarkozy se luptă încă, însă în acelaşi timp el consideră că tratamentul la care a fost supus este scandalos", a declarat Herzog.

Acesta a ridicat semne de întrebare asupra imparţialităţii judecătorului Jean-Michel Gentil în acest proces: "Credeţi că ancheta a fost într-adevăr supusă (obiectiv) probelor incriminatorii şi celor care îl disculpă?", s-a întrebat el, subliniind numeroasele audieri ale membrilor personalului lui Liliane Bettencourt - mai degrabă în favoarea acuzării - realizate de judecător.

"Vom vedea ce va spune camera de investigaţii din Bordeaux", care se intenţionează să rezolve cât mai curând această decizie "incoerentă în plan juridic şi nedreaptă", a afirmat el.

Herzog a reiterat cu vehemenţă că Sarkozy nu s-a deplasat decât o singură dată, în timpul campaniei sale, la 24 februarie 2007, la domiciliul familiei Bettencourt, pentru a avea o scurtă întâlnire cu André Bettencourt, soţul Lilianei, decedat în luna noiembrie a aceluiaşi an. Cu toate acestea, mai multe persoane din anturajul miliardarei au declarat că l-au văzut pe Nicolas Sarkozy de mai multe ori în acea perioadă.

Potrivit acestuia, joi, în timpul confruntării între Sarkozy şi membri ai personalului, care l-au văzut la familia Bettencourt la acea vreme, "întregul personal al casei descrie aceeaşi scenă".

Parchetul din Bordeaux a confirmat joi punerea sub acuzare a fostului preşedinte pentru că a abuzat de slăbiciunea moştenitoarei corporaţiei producătoare de cosmetice L'Oréal.

Judecătorii vor să stabilească dacă Sarkozy a abuzat de slăbiciunea lui Bettencourt, cerându-i acesteia bani pentru a-şi finanţa campania electorală prezidenţială din 2007.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite