Prințesa Amalia a Olandei a fost amenințată. Măsurile de securitate au fost sporite

0
Publicat:

Autoritățile din Olanda au sporit măsurile de securitate care o privesc pe prințesa Amalia  din cauza îngrijorării că aceasta ar putea fi victima unei tentative de răpire sau a unui atac, relatează vineri Reuters şi AFP.

Prințesa Amalia a fost amenințată / Foto: Arhivă
Prințesa Amalia a fost amenințată / Foto: Arhivă

Prinţesa Amalia, în vârstă de 18 ani, q fost amenințată, iar acum este nevoită să locuiască cu părinţii ei la palatul regal Huis ten Bosch din Haga în locul apartamentului pe care îl închiriase la Amsterdam pentru a merge la universitate, şi iese doar pentru a merge la cursuri, a anunţat joi familia regală olandeză.

Situaţia este „într-adevăr foarte dificilă", a declarat regele Willem-Alexander în cadrul unei conferinţe de presă în timpul unei vizite de stat în Suedia.

Potrivit reginei Maxima, ameninţările care o vizează pe prinţesă - care urmează cursurile Facultăţii de Politică, Psihologie, Drept şi Economie (PPLE) ale Univesităţii din Amsterdam - au „consecinţe enorme" asupra vieţii ei. „Ea nu are o viaţă de student aşa cum au alţii", a mai spus regina, scrie Agerpres.

„Ea nu a plecat de acasă. Asta înseamnă că nu locuieşte la Amsterdam, că nu prea poate ieşi. Consecinţele sunt foarte dificile pentru ea", a spus regina, vizibil emoţionată.

Premierul Mark Rutte a descris situaţia ca fiind „teribilă" şi că este „foarte îngrijorat', a informat televiziunea publică olandeza NOS.

„Vă garantez că serviciile noastre de securitate depun toate eforturile, zi şi noapte, pentru a-i garanta siguranţa", a declarat ministrul Justiţiei şi Securităţii, Dilan Yesilgöz-Zegerius, pe Twitter.

Cotidianul olandez De Telegraaf a raportat în septembrie că securitatea a fost întărită în jurul prinţesei din cauza ameninţărilor din partea unor grupări criminale care îl vizează de asemenea şi pe premierul Mark Rutte.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite