Premiul Saharov 2022 pentru libertatea de gândire, acordat „curajosului popor” al Ucrainei

0
Publicat:

„Curajosul popor al Ucrainei”, reprezentat de preşedintele său, liderii aleşi şi societatea civilă, este câştigătorul din acest an al Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, a anunţat miercuri preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în plenul reunit la Strasbourg.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

Decizia a fost luată de Conferinţa Preşedinţilor, format din preşedinta PE şi liderii grupurilor politice.

„Curajosul popor al Ucrainei” a fost nominalizat de Partidul Popular European. Războiul de agresiune rus neprovocat împotriva Ucrainei, pornit în februarie 2022, are costuri enorme pentru poporul ucrainean: vieţi pierdute, oraşe şi sate distruse. Ucrainenii luptă pentru a-şi apăra căminele, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială, dar ei luptă zi de zi şi pentru libertate, democraţie, stat de drept şi pentru valorile europene, se arată în nominalizare.

Ceremonia de înmânare a distincţiei se va desfăşura în hemiciclul de la Strasbourg pe 14 decembrie.

Ceilalţi finalişti au fost Julian Assange, unul dintre activiştii din spatele asociaţiei WikiLeaks şi Comisia pentru adevăr din Columbia.

Premiul anual Saharov pentru libertate de gândire este acordat începând cu 1988 persoanelor şi organizaţiilor care luptă pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Este numit astfel în onoarea fizicianului şi disidentului sovietic Andrei Saharov, iar valoarea premiului este de 50.000 euro.

Anul trecut premiul a fost acordat opozantului rus Aleksei Navalnîi, pentru lupta sa contra corupţiei şi abuzurilor Kremlinului împotriva drepturilor omului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite