Premierul turc se va întâlni miercuri cu reprezentanţii manifestanţilor care cer demisia guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, se va întâlni miercuri cu reprezentanţii manifestanţilor care îi cer demisia, relatează agenţia France Presse.

„Premierul a fixat o întâlnire cu câteva grupuri care organizează aceste manifestaţii. Cred că îi va întâlni pe unii miercuri, iar pe ceilalţi, la un alt moment“, a declarat vicepremierul Bulent Arinc, fără a preciza ce grupuri vor fi primite de şeful guvernului.

„Aceştia vor fi informaţi asupra faptelor şi premierul va asculta ce au de spus“, a arătat Arinc.

Vicepremierul a declarat că „manifestaţiile ilegale nu vor mai fi tolerate în Turcia (...)“. „Trăim într-un stat de drept. Toată lumea trebuie să fie responsabilă de actele sale într-un stat de drept“, a adăugat el.

Întrebat despre proiectul de amenajare a pieţei Taksim, aflat la originea acţiunilor de protest care au loc de peste o săptămână în Turcia, Arinc a dat asigurări că guvernul va respecta deciziile justiţiei, care a fost sesizată cu mai multe cereri.

 „Există o decizie a justiţiei de suspendare a lucrărilor (de reamenajare) şi alte patru cereri care nu au fost încă examinate. Pentru moment, ne conformăm deciziei justiţiei. Dacă tribunalul decide, în cele din urmă, că (proiectul) nu este bun, se poate atunci revedea proiectul“, a spus Arinc.

Un tribunal din Istanbul a suspendat, la 31 mai, proiectul de reconstrucţie a unei cazărmi militare din perioada otomană pe locul parcului Gezi, din imediata apropiere a pieţei Taksim.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite