Premierul norvegian Erna Solberg, la vânătoare de Pokemoni în Bratislava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Erna Solberg (stânga), premierul norvegie
Erna Solberg (stânga), premierul norvegie

Premierul norvegian Erna Solberg a profitat de o vizită oficială la Bratislava pentru a vâna Pokemoni pe străzile din oraşul vechi. Însoţită de gărzile de corp, înalţi funcţionari şi o cameră de luat vederi, Erna Solberg a profitat de pauza dintre două întâlniri de lucru pentru a parcurge străzile cu ochii fixaţi pe telefon, relatează AFP, preluată de agerpres.ro.

Prim-ministul norvegian, în vârstă de 55 de ani, cunoscută până acum pentru pasiunea pentru jocul Candy Crush, afirma săptămâna trecută că a trecut la jocul Pokemon Go "a doua zi după ce spusese în două interviuri că nu joacă".

Erna Solberg pokemon

În contextul în care Slovacia asigură preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene — din care Norvegia nu face parte, dar cu care are relaţii de asociere, Erna Solberg se afla la Bratislava pentru a reprezenta interesele guvernului norvegian în cadrul viitoarelor negocieri în privinţa Brexit, încheie AFP. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite