Premierul irlandez Leo Varadkar a condamat un incediu presupus intenționat la un hotel pentru solicitanţi de azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul irlandez Leo Varadkar a condamnat un incendiu presupus criminal asupra unui hotel pentru azilanți de lângă Galway, spunând că nu există „nicio justificare pentru violenţă”, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Leo Varadkar FOTO: Alexandros Michailidis/Shutterstock
Leo Varadkar FOTO: Alexandros Michailidis/Shutterstock

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara, în jurul orei 23:35, la hotelul Ross Lake House din Rosscahill, comitatul Galway. Poliţia irlandeză, care a deschis o anchetă, a vorbit despre un „incident criminal”.

Hotelul, care a fost scos din uz mai mulți ani, urma să găzduiască aproximativ 70 de solicitanţi de azil în zilele următoare. Demonstranţii care se opun deschiderii sale au blocat sâmbătă în timpul zilei intrarea în hotel pentru a protesta.

„Sunt profund îngrijorat (...) de daunele presupus penale aduse unui număr de proprietăţi din ţară destinate găzduirii persoanelor care solicită protecţie internaţională, inclusiv în comitatul Galway noaptea trecută”, a transmis Varadkar într-un comunicat.

„Nimic nu justifică violenţa, incendierea sau vandalismul în republica noastră. Niciodată”, a spus el. Ministrul irlandez al integrării, Roderic O'Gorman, a numit incidentul „profund îngrijorător”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite