Posibil sabotaj asupra rachetelor ucrainene Neptun în primele zile ale invaziei ruse

0
Publicat:

Prima încercare a Ucrainei de a folosi rachetele autohtone Neptun pentru a răspunde agresiunii ruse a eșuat din cauza unei defecțiuni cauzate cel mai probabil de un sabotaj, scrie Ukrainska Pravda.

Racheta Neptun în acțiune FOTO president.gov.ua
Racheta Neptun în acțiune FOTO president.gov.ua

Pe 24 februarie, Vladimir Putin a început un război devastator împotriva Ucrainei pentru a supraviețui politic. Armata ucraineană a încercat în prima săptămână de război să răspundă, între altele, cu rachetele autohtone Neptun, dar toate au detonat în mod necorespunzător.

Această situație a necesitat o inspecție, iar concluzia este că eșecul a fost cauzat de o defecțiune comună identificată la toate rachetele lansate.

Dacă spionajul militar ucrainean pune această situație pe seama unui sabotaj, producătorul rachetelor, Luch Design Bureau, este sceptic în această privință.

Două surse din spionajul militar ucrainean spun că verificările arată că lotul respectiv de rachete Neptun a fost avariat în mod intenționat. „O astfel de poveste s-a întâmplat cu adevărat. S-a dovedit că toate rachetele aveau aceiași defecțiune și în mod clar a fost făcută intenționat. A fost singura dată în tot acest război la scară largă când, am putea spune, ne-am confruntat cu ceva ce arăta a trădare. Dar totul s-a rezolvat, iar (cruciștăroul, n. red.) Moskva a dispărut”, a declarat una dintre surse.

„Suntem chemați în permanență să reparăm sau să verificăm ceva. Acesta este specificul produsului. Racheta este plină de componente electronice foarte sensibile, există multe riscuri pentru ea chiar și în momentul transportului. Nu cred că a existat un sabotaj”, a declarat pentru Ukrainska Pravda un angajat al Luch Design Bureau.

Între timp, rachetele Neptun au fost folosite cu succes în război, cel mai răsunător atac fiind cel soldat cu scufundarea crucișătorului Moskva, nava amiral a Flotei Ruse la Marea Neagră.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite