Portugalia elimină restricţiile pentru călătorii din Uniunea Europeană

0
0
FOTO unsplash.com
FOTO unsplash.com

Portugalia va elimina, începând de luni, restricţiile pentru călătorii care deţin un certificat sanitar european şi nu le va mai cere să prezinte un test negativ de Covid-19 înainte de a intra pe teritoriu, potrivit unui decret publicat duminică, informează AFP.

Călătorii care „deţin un certificat Covid digital în UE” sau orice altă „justificare a vaccinării” vor fi scutiţi să mai prezinte un test negativ la sosirea pe teritoriul naţional, potrivit acestei decizii a guvernului. 

Certificatul Covid digital al Uniunii Europene atestă fie un vaccin, fie un test sau vindecare după o infecţie cu Covid-19 de cel puţin şase luni. 

Ca şi alte ţări europene, Portugalia cerea de la începutul lui decembrie ca pasagerii de peste 12 ani, chiar vaccinaţi contra Covid-19, să rezinte teste negative pentru a intra în ţară. 

Această nouă decizie a guvernului portughez urmează recomandările europene care vizează o coordonare mai bună a regulilor aplicabile pentru călătoriile în interiorul UE şi de a evita impunerea de restricţii posesorilor de certificat sanitar european, aşa cum au făcut unele ţări împotriva Omicron. 

De altfel, perioada de valabilitate a testelor antigen a fost redusă în Portugalia, de la 48 la 24 de ore, potrivit unei decizii anunţate joi de Consiliul de miniştri. 

Ca majoritatea ţărilor din lume, Portugalia a cunoscut o creştere de noi infecţii cu Omicron. 

Sâmbătă, au fost înregistrate 41.000 de infecţii în ultimele 24 de ore şi 44 de decese.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri