Planurile Angelei Merkel în 2018 pentru a ţine Europa unită: alianţă cu Franţa pentru întărirea puterii economice europene şi controlul imigraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel afirmă în discursul său de Anul Nou că va colabora cu Franţa pentru a ţine unită Uniunea Europeană şi se angajează să formeze ”fără întârziere” un nou guvern al Germaniei, relatează Bloomberg.

Biroul Angelei Merkel a publicat în avans o copie a discursului pe care îl va susţine cancelarul duminică, la televiziune, în ajunul Anului Nou, potrivit News.ro. 

Merkel prezintă în discurs viziunea sa pentru al patrulea său mandat, care include o alianţă cu preşedintele francez Emmanuel Macron pentru întărirea puterii economice a Europei şi controlul imigraţiei, păstrând în acelaşi timp valorile toleranţei şi pluralismului în interiorul şi în afara UE.

”Douăzeci şi şapte de state Europene trebuie încurajate mai mult ca oricând să rămână în comunitate. Aceasta va fi întrebarea decisivă pentru următorii câţiva ani. Germania şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a reuşi”, firmă Merkel în discurs.

Eforturile lui Merkel de a combina forţa celor mai mari două economii ale zonei euro au fost împiedicate de negocierile îndelungate pentru formarea unei coaliţii de guvernare în Germania, cele mai lungi după Al Doilea Război Mondial. Noi negocieri cu social-democraţii urmează să înceapă pe 7 ianuarie.

După ce un sondaj din această săptămână a arătat că tot mai mulţi germani nu o mai vor pe Merkel cancelar, aceasta a încercat să îşi pună amprenta pe dezbaterea politică. Merkel a spus că este hotărâtă ”să formeze fără întârziere un guvern stabil pentru Germania, anul viitor”.


 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite