Planul noului ministru german al Economiei şi Energiei: risc, viteză şi investiţii masive
0Ministrul german al Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, spune că Germania trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi să revigoreze economia stagnată printr-un deceniu de investiţii masive în infrastructură.

„Următorii zece ani vor fi deceniul investiţiilor în infrastructură – în poduri, infrastructură energetică, stocare, infrastructură maritimă şi telecomunicaţii. Iar pentru toate acestea avem nevoie de viteză. Viteză şi investiţii, plus capital privat”, a declarat Reiche pentru televiziunea CNBC, potrivit News.ro.
Potrivit ministrului german al Economiei, doar 10% din aceste investiţii ar putea fi acoperite din fonduri publice, restul de 90% fiind dependent de sectorul privat.
Katherina Reiche a avertizat şi cu privire la reglementările stricte venite dinspre Bruxelles, care pot inhiba investiţiile şi dezvoltarea startup-urilor.
Ministrul mai spune că Germania trebuie să accepte că investiţiile implică riscuri şi să fie mai deschisă în această direcţie.
„Va fi esenţial să modificăm reglementările care frânează inovaţia, astfel încât să se poată progresa din nou în multe domenii tehnologice”, spune, la rândul său, Veronika Grimm, membră a Consiliului German al Experţilor Economici, citată de CNBC.
Grimm a mai spus că un alt obiectiv esenţial este îmbunătăţirea mediului de afaceri, astfel încât Germania să redevină competitivă.
Risc de recesiune pentru Germania
Economia Germaniei a fot afectată de o uşoară contracţie în 2023 şi 2024, iar PIB-ul trimestrial a oscilat între creştere şi scădere de peste doi ani, evitând la limită o recesiune tehnică. Primul trimestru din 2025 vine cu o creştere modestă de 0,2%, potrivit datelor preliminare.
Fostul guvern german a anunţat luna trecută că se aşteaptă ca economia să stagneze şi în 2025.
„Această ţară are nevoie de o redresare economică. După doi ani de recesiune, guvernul anterior a fost nevoit să anunţe din nou o creştere zero pentru 2025, iar noi trebuie să acţionăm. Prioritatea noastră este un stimulent pentru investitori”, a spus Reiche.
Printre punctele principale din agenda noului minister se numără reducerea preţurilor la energie, asigurarea stabilităţii în aprovizionarea energetică şi reducerea birocraţiei.
Renunţarea temporară la regulile stricte privind datoria publică
Strategia vine pe fondul unei schimbări majore de politică fiscală anunţate la începutul anului, care include renunţarea temporară la regulile stricte privind datoria publică, pentru a permite cheltuieli suplimentare de apărare şi lansarea unui pachet de investiţii în infrastructură de 500 de miliarde de euro.
Mai multe industrii-cheie bale Germaniei sunt sub presiune. Industria auto se confruntă cu o concurenţă dură din partea Chinei şi cu posibile tarife, în timp ce construcţiile şi infrastructura sunt afectate de costuri ridicate şi obstacole birocratice.
Comerţul internaţional este și el ameninţat de politicile comerciale imprevizibile ale preşedintelui american Donald Trump, care sporesc incertitudinile.