Provocările uriașe ale lui Friedrich Merz într-o Germania divizată
0Germania se află într-un moment crucial, iar pentru Friedrich Merz începe acum adevărata provocare. Alegerile recente nu au fost doar despre o țară care încearcă să își regăsească ritmul economic sau să își revizuiască politica de azil – deși aceste teme sunt extrem de relevante.

Ele au fost, mai ales, despre capacitatea Germaniei de a se transforma într-o putere globală încrezătoare, așa cum își doresc mulți dintre aliații săi. În timp ce unele capitale europene privesc la Berlin pentru a prelua conducerea globală, în interiorul țării, prioritățile sunt adesea diferite. Merz va trebui să jongleze cu aceste cerințe și să facă față compromisurilor inevitabile care vin odată cu formarea unei coaliții, notează BBC.
Promisiunea sa de a reprezenta pe toată lumea vine în mijlocul unor diviziuni clare și evidente în Germania.
Această alegere a scos la iveală, din nou, divizarea est-vest, la zeci de ani de la reunificare.
Datele de vot sugerează că extrema dreaptă, Alternative für Deutschland (AfD), își consolidează dominanța în estul fostei Germanii comuniste, în timp ce Uniunea Creștin-Democrată (CDU-CSU) continuă să predomine în sudul și vestul Germaniei.

Ce au votat tinerii?
Un sondaj la ieșirea de la urne făcut de postul public de radiodifuziune ARD arată că tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani au fost cei mai înclinați să voteze cu partidul de stânga Die Linke – urmați de AfD.
O ironie a acestei campanii este faptul că, dintre cele patru partide principale, cel care avea cele mai puține șanse să ajungă la guvernare a atras cea mai multă atenție.
Ascensiunea AfD este o temă centrală a acestor alegeri și a politicii germane contemporane.
Partidul este nefrecventabil și toate formațiunile care au intrat în parlament au spus că nu vor colabora cu AfD datorită unei politici de necolaborare cu extrema dreaptă, cunoscută sub denumirea de „zidul de foc”.
Aripi ale AfD au fost clasificate ca fiind extremiste de dreapta de către serviciile de informații interne.
Una dintre cele mai cunoscute figuri ale partidului, Bjorn Höcke, a fost amendat pentru utilizarea unui slogan interzis din perioada nazistă – „Alles für Deutschland”.
Privind dintr-o altă perspectivă, unii susținători ai AfD au transformat expresia într-un joc de cuvinte, „Alice für Deutschland”, făcând referire la lidera partidului, Alice Weidel.
Unii ar putea interpreta asta ca o ripostă la un establishment care îi acuză pe nedrept. Alții, însă, văd în acest gest un semnal al unui pericol mult mai mare.
AfD a devenit tot mai îndrăzneață, iar unii ar putea chiar susține că este iresponsabilă în retorica sa.
Totuși, o serie de controverse nu a împiedicat AfD să obțină cele mai bune rezultate de până acum.
Chiar dacă nu a depășit așteptările, a obținut locul al doilea, ceea ce reprezintă cel mai mare succes al unui partid de extremă dreaptă în Germania postbelică.
Având deja o puternică prezență pe rețelele sociale, partidul se bucură de sprijinul miliardarului tehnologic Elon Musk, care a susținut public AfD.
Moment critic pentru partidele de centru
Mulți văd 2025 un moment de cotitură pentru Germania. Fie acesta va fi apogeul extremei drepte, fie va rămâne un pas important în ascensiunea sa către putere.
Mult depinde, spun opozanții AfD, de politicienii de centru ai Germaniei, care trebuie să se trezească și să abordeze preocupările cetățenilor.
Dacă nu o fac, AfD va fi în poziția de a lansa atacuri politice asupra guvernului, devenind principala forță de opoziție din Germania.
Lidera Alice Weidel are deja ochii pe următoarele alegeri, nu doar pe acestea.
La 46 de ani, misiunea sa de a face AfD o forță politică mai acceptabilă pare să fi dat roade.
Și să nu-l uităm pe Olaf Scholz (deși mulți deja l-au uitat).
Așa cum susțin aliații săi, fostul cancelar a avut de gestionat o coaliție de trei partide destul de dificilă, într-un context marcat de crize, în special ca urmare a invaziei rusești în Ucraina.
Scholz ar putea fi amintit mai ales pentru celebrul său discurs „Zeitenwende” – o promisiune, care nu a fost pe deplin îndeplinită, de a aduce o schimbare în politica de securitate și apărare a Germaniei. Cancelarul Olaf Scholz nu va lua parte la negocierile privind formarea unei coaliții cu blocul conservator dacă Friedrich Merz îi va invita la astfel de discuţii pe social-democrați, a spus acesta duminică. „Nu voi fi reprezentant al SPD într-un guvern federal condus de CDU și nici nu voi negocia acest lucru“, a spus Scholz într-o discuție post-electorală difuzată de radiodifuzorii publici.
O eventuală nereușită acum – atât pe plan intern, cât și extern – ar putea reprezenta un pericol semnificativ pentru partidele ce ocupă centrul politic al Germaniei.