Plângere penală împotriva premierului Ungariei pentru un presupus atac cibernetic asupra unui europarlamentar german
0Un europarlamentar german, Daniel Freund, a depus o plângere penală împotriva premierului ungar Viktor Orban, acuzându-l de implicare într-un atac cibernetic care l-ar fi vizat personal.

Daniel Freund a depus plângerea la Parchetul din Krefeld, în vestul Germaniei, cu sprijinul Societăţii pentru Drepturi Civile (GFF), o organizaţie non-profit pentru drepturile omului, potrivit agenției dpa, citată de Agerpres.
„Dacă suspiciunea se confirmă, ar fi un atac scandalos la adresa Parlamentului European”, a declarat eurodeputatul, cunoscut pentru pozițiile sale critice la adresa guvernului de la Budapesta.
Freund a afirmat că în 2024 a fost ținta unui atac informatic, în care hackeri ar fi încercat să instaleze programe spyware pe dispozitivele sale electronice, folosind un e-mail de tip phishing. Software-ul ar fi provenit de la compania Candiru, furnizor utilizat, potrivit surselor, și de autoritățile ungare.
„Potrivit experţilor IT ai Parlamentului European, guvernul ungar s-ar putea afla în spatele atacului cibernetic care m-a vizat”, a precizat europarlamentarul.
Daniel Freund a adăugat că „nimeni din Europa nu ar trebui să se teamă că este monitorizat pentru că apără valorile democratice”, acuzându-l pe Viktor Orban că „dispreţuieşte democraţia şi statul de drept”.
Scopul plângerii, potrivit lui Freund și organizației Societăţii pentru Drepturi Civile (GFF), este acela de a clarifica și preveni atacurile de tip spyware, care, spun aceștia, încalcă grav confidențialitatea, legislația IT și secretul telecomunicațiilor.
Până în prezent, guvernul ungar nu a comentat public acuzațiile formulate de eurodeputatul german Daniel Freund, membru al grupului Verzilor din Parlamentul European.