Peste 4.500 de persoane au fost evacuate din oraşele ucrainene sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Gettyimages
FOTO Gettyimages

Vicepremierul Ucrainei, Irina Vereşciuk a afirmat că 4.553 de persoane au fost evacuate din oraşele ucrainene folosind coridoarele umanitare. Este un număr mai mic de persoane faţă de ziua precedentă când numărul înregistrat de persoane evacuate a fost de peste 6.600.

Irina Vereşciuk a precizat că din Berdiansk şi Mariupol au fost evacuate 3.425 de persoane care au ajuns la Zaporojie. Dintre persoanele evacuate, 3.233 erau din oraşe învecinate cu Zaporojie şi 192 de persoane din Mariupol. Din Melitopol au fost evacuate alte 529 de persoane, cu succes.

Preşedintele Zelenski a cerut din nou interzicerea importurilor de petrol din Rusia având ca motiv faptul că Ucraina nu are timp să aştepte, aşa cum nici libertatea nu are timp să aştepte. Acesta a adresat un niou discurs pentru ucraineni în care a afirmat că embargoul petrolului ar trebui să fie primul pas pentru stoparea agresivităţii tiraniei, relatează news.ro. 

"Ucraina nu are timp să aştepte. Libertatea nu are timp să aştepte. Când tirania lansează agresivitate împotriva a tot ceea ce menţine pacea în Europa, trebuie luate măsuri imediat. Este necesar să acţionăm într-un mod principial. Şi embargoul petrolului ar trebui să fie primul pas. La nivelul tuturor democraţiilor, întregii lumi civilizate. Atunci Rusia va simţi asta. Atunci va fi un argument pentru ei - să caute pacea, să oprească violenţa fără rost", a declarat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite