Părinţii biologici ai Mariei, fata blondă găsită într-o tabără de romi din Grecia, au fost identificaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Testele ADN au demonstrat că doi romi care trăiesc în Bulgaria sunt părinţii biologici ai Mariei, o fată în vârstă de 5 ani, blondă, cu ochii albaştri, găsită săptămâna trecută într-o tabără de romi din Grecia, a anunţat, vineri seară, Ministerul de Interne din Bulgaria, potrivit CNN.

Parinţii fetei se numesc Sashka Ruseva şi Atanas Rusev, iar aceştia susţin că fetiţa a fost lăsată în grija unui alt cuplu de romi în anul 2009, când au fost plecaţi să lucreze în Grecia. 

„I-am dat-o, i-am dăruit-o, fără bani. Nu am luat niciun ban pentru ea. Nu aveam ce să-i dau să mănânce copilului”, a spus Sashka Ruseva, mama fetiţei blonde, la postul de televiziune bulgar TV7. 

Oficialii bulgari au mai precizat că în timpul interogatorului, Sashka Ruseva a recunoscut cuplul de romi greci în grija căruia a lăsat-o pe „Maria”. Femeia a fost acuzată de autorităţi că a vândut în mod deliberat copilul atunci când se afla în străinătate. 

Ce se va întampla cu fata rămâne neclar. În prezent, ea se află în grija unei organizaţii non-guvernamentale care se ocupă de copiii părăsiţi, conform purtătorului de cuvânt al fundaţiei, Panagiotis Pardalis.

În Grecia, un avocat care reprezintă cuplul de romi din tabăra Farsala a declarat, vineri, că intenţionează să solicite custodie legală pentru Maria. De asemenea, şi părinţii biologici ai copilului au declarat că doresc să o aibă pe fata înapoi. 

Cu toate acestea, şeful departamentului de servicii sociale din Bulgaria, Lidia Hristova, a declarat pentru Reuters că „după anchetă, vom decide ceea ce este cel mai bine pentru copil".

Autorităţile elene au identificat săptămâna trecută o fată blonda, cu ochi albaştri, într-o tabără de romi din Grecia, aceştia hotărând să investigheze originea copilului, în special din pricina discrepanţei de asemanare între minor şi cuplul în a cărui grijă se afla. Testele iniţiale ADN au relevat că fata nu era copilul romilor din Grecia, aceştia fiind ulterior puşi sub acuzarea de răpire.

Eleftheria Dimopoulou, în vârstă de 40 de ani, şi Christos Salis, în vârstă de 39 ani, sunt romii din Grecia la care fetiţa blondă locuia. Aceştia au apărut luni în faţa judecătorilor şi au rămas în custodia poliţiei până la finalizarea procesului.


Citeşte şi:

UPDATE FOTO Mama „îngerului din Grecia“ spune că îşi vrea copilul înapoi. Femeia a mai încercat să-şi vândă doi copii

Femeia de etnie romă din Bulgaria, care pretinde că este mama fetiţei descoperite în Grecia aflate în grija unei familii străine, susţine că îşi vrea fiica înapoi, de care s-a despărţit împotriva dorinţei ei. Mamă a zece copii, aceasta a spus că nu a primit bani atunci când a lăsat-o pe Maria în Grecia, însă oficialii bulgari spun că a mai fost arestată din cauză că ar fi încercat să-şi vândă copiii.

VIDEO Fetiţa blondă găsită în tabăra de romi din Grecia apare dansând în două înregistrări video

Fetiţa blondă în vârstă de 4 ani, descoperită într-o tabără de romi din Farsala, în centrul Greciei, era tratată ca un „urs dansator" de familia cu care trăia şi care a exploatat imaginea ei inocentă pentru a o face să cerşească, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Misterul fetiţei blonde răpite de romii din Grecia. Sute de copii europeni, victimele reţelelor de crimă organizată

Cazul fetiţei blonde găsite într-o tabără de romi din Grecia, după un raid al poliţiei elene, a readus în atenţia publicului traficul de copii practicat de reţele de crimă organizată extinse pe tot teritoriul Uniunii Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite