Paradă aeriană, plimbare pe Champs-Élysées... Joe Biden, întâmpinat cu mare fast la Paris. Domeniile în care Franța și SUA întăresc colaborarea VIDEO
0După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a revenit pe drumul cel bun după câteva hopuri, scrie AFP.
După o ceremonie la Arcul de Triumf, programată la ora locală 12.30 (13.30, ora României), preşedintele francez şi omologul său american vor merge pe Champs Elysee, cel mai cunoscut bulevard din lume, pavoazat în culorile celor două ţări, şi flancaţi de 140 de cai şi 38 de motociclişti. După aprinderea tradiţională a flăcării, va avea loc o demonstraţie aviatică deasupra Arcului de Triumf.
Ziua va continua la Palatul Élysée, unde cei doi președinți vor lua un prânz de lucru, înainte de un dineu de stat care va avea loc seara.
Se așteaptă ca cei doi președinți să discute, printre altele, despre comerț, Israel și Ucraina, relatează Reuters.
Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat că discuțiile dintre cei doi lideri vor viza războiul Rusiei împotriva Ucrainei, războiul Israelului cu Hamas în Gaza, cooperarea în Indo-Pacific, precum și chestiuni politice, de la schimbările climatice la inteligența artificială și lanțurile de aprovizionare.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat că cele două țări vor anunța un plan de colaborare în ceea ce privește aplicarea legii în domeniul maritim, iar Paza de Coastă a SUA și Marina franceză vor discuta despre o cooperare sporită.
De asemenea, se așteaptă ca Biden și Macron să vorbească despre consolidarea NATO. Ambii președinți au promis sprijinul țărilor lor pentru Ucraina, deși nu au convenit încă asupra unui plan de utilizare a activelor rusești înghețate pentru a ajuta Kievul. Un purtător de cuvânt al Departamentului Trezoreriei SUA a declarat că Statele Unite și partenerii săi din G7 au făcut progrese în această privință.
Macron și Biden vor discuta, de asemenea, despre situația din Orientul Mijlociu. Președintele american a fost un susținător puternic al Israelului, care duce un război împotriva Hamas de la atacul grupului militant din octombrie anul trecut. Dar zecile de mii de morți palestinieni din Gaza au subminat sprijinul bazei politice de stânga a lui Biden pentru Israel.
Problemele comerciale dintre cele două țări vor juca, de asemenea, un rol important în cadrul discuțiilor. Legea americană privind reducerea inflației, pe care Biden a promulgat-o în august 2022, a provocat nemulțumire în rândul oficialilor europeni; aceștia o consideră o măsură protecționistă care drenează investițiile de la companiile din UE.
În timpul unei vizite la Washington în 2022, Macron a declarat că pachetul de subvenții ar putea diviza Occidentul și ar putea slăbi redresarea Europei în urma pandemiei COVID-19, într-un moment în care Washingtonul caută aliați pe fondul creșterii influenței Chinei și al confruntării cu agresiunea Rusiei. De atunci, aliații europeni au făcut puține concesii Washingtonului.
Cert este că relaţiile dintre cei doi preşedinţi s-au îmbunătăţit considerabil de când Statele Unite i-au smuls Franţei, chiar de sub nas, un important contract de submarine cu Australia, în septembrie 2021. Criza diplomatică care a urmat rămâne unul dintre cele mai vii episoade de tensiune între Statele Unite şi "cel mai vechi aliat" al lor, aşa cum Washingtonului îi place să numească Franţa.
"Unul dintre lucrurile pe care (preşedintele american) le respectă şi le admiră atât de mult la preşedintele Macron este capacitatea sa de a fi la fel de onest şi direct ca el însuşi. Este ceea ce vrea să vadă la un prieten şi la un aliat: capacitatea de a merge direct la subiect şi de a spune ceea ce gândeşti", a declarat John Kirby.
Pentru a depăşi neînţelegerile dintre ei, preşedintele american i-a rezervat de asemenea şefului statului francez prima vizită de stat la Casa Albă din mandatul său, în decembrie 2022. Cei doi bărbaţi par acum complet împăcaţi. Nu însă până la punctul de a-l convinge pe preşedintele octogenar, care se pretează din ce în ce mai puţin la acest exerciţiu, să ţină o conferinţă de presă comună la Paris. Joe Biden şi Emmanuel Macron nu vor face decât declaraţii de presă sâmbătă. Întrebat despre acest aspect, John Kirby nu a fost foarte comunicativ: "Acesta este aranjamentul care a fost decis", a spus el.
Biden a sosit în Franța miercuri, 5 iunie. Vizita sa este menită să sublinieze angajamentul SUA față de aliații săi din Europa. Vineri, 7 iunie, liderul american s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În timpul unui discurs ținut în Normandia cu ocazia aniversării debarcării aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial, Biden a cerut puterilor occidentale să continue să sprijine Ucraina.