Papa Francisc îl numeşte „înger al păcii” pe liderul palestinian Mahmoud Abbas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relaţiile bune dintre Sfântul Scaun şi palestinieni au fost evidenţiate în timpul întâlnirii de sâmbătă de la Vatican, unde Papa Francisc l-a primit pe liderul palestinian Mahmoud Abbas. Papa l-a numit pe oaspetele său un „înger al păcii”, relatează AP, citată de Mediafax.

Papa Francisc a rostit aceste cuvinte în timpul tradiţionalului schimb de cadouri la încheierea unei audienţe generale la Palatul Apostolic. El i-a oferit lui Abbas un medalion şi a explicat că acesta reprezintă "îngerul păcii care distruge spiritul rău al războiului". Francisc şi-a motivat cadoul susţinând că Abbas însuşi este „un înger al păcii”. În timpul vizitei sale în 2014 în Israel şi Cisiordania, papa i-a numit pe Abbas şi pe preşedintele israelian de atunci, Shimon Peres, oameni ai păcii.

Abbas se află la Roma pentru canonizarea de astăzi a două călugăriţe din secolul al XIX-lea din Palestina condusă de otomani. Vizita lui liderului palestinian are loc la două zile după ce Vaticanul a finalizat un tratat bilateral cu „statul Palestina” care a făcut explicită recunoaşterea statalităţii Palestinei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite