Pandemia Covid-19. Rata de contagiune este sub 1 în Suedia, în ciuda restricţiilor mai puţin dure luate de autorităţi
0Rata de contagiune cu noul coronavirus este sub 1 în Suedia, un semn că epidemia este ţinută sub control, în ciuda abordării mai relaxate a guvernului comparativ cu vecinii săi europeni.
Anders Tegnell, epidemiolog în cadrul Agenţiei Suedeze de Sănătate Publică, a spus că această rată de contagiune este sub 1 de mai multe zile, ceea ce înseamnă că numărul mediu de persoane pe care o persoană bolnavă le infectează este mai mic de 1.
„Asta înseamnă că pandemia va slăbi treptat”, a declarat el vineri seară la postul de televiziune SVT. Date oficiale ale agenţiei Agenţiei de Sănătate Publică arată că rata de răspândire a fost relativ stabilă în jur de 1 de la 10 aprilie.
La 1 aprilie rata era de 1,4, iar la 25 aprilie, cea mai recentă dată când a fost publicată oficial această informaţie, era de 0,85, după mai multe zile de declin.
În interviul său, Tegnell a confirmat că rata a rămas la sub 1, deşi noile date nu au fost încă făcute publice.
Suedia a atras atenţia la nivel internaţional, dar şi reacţii de scepticism, în legătură cu decizia de a nu introduce măsuri stricte de izolare şi de a nu închide restaurantele şi barurile. Grădiniţele şi şcolile cu clasele 1-9 au rămas deschise.
Deşi au fost introduse unele restricţii şi liceele şi universităţile sunt închise, Suedia s-a bazat în mare parte pe judecata cetăţenilor în respectarea recomandărilor generale de siguranţă şi distanţare socială.
Totuşi, comparativ cu restul Scandinaviei, Suedia are o incidenţă relativ mare a infectărilor şi deceselor. Până sâmbătă dimineaţă, fuseseră înregistrate peste 22.000 de infectări şi 2.650 de decese cauzate de COVID-19.
Finlanda vecină a confirmat peste 5.000 de infectări şi 220 de decese.