Orban, pe urmele lui Putin: organism special pentru reprimarea Opoziției ungare sub pretextul „securității naționale”

0
Publicat:

Fidesz, partidul premierului ultraconservator Viktor Orban, a pregătit un proiect de lege privind crearea unui oficiu sau a unei autorități care să investigheze presupuse activităţi ce ameninţă suveranitatea naţională a Ungariei, cum ar fi, de exemplu, finanţările externe pentru partidele politice.

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Formaţiunea lui Orban, care a început deja campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2024, a vorbit pentru prima dată în septembrie despre adoptarea unei așa-zise de „legi de protejare a suveranităţii”, transmite Reuters.

Joi, șeful de cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyas, a precizat că proiectul acestei legi va fi înaintat Parlamentului marţea viitoare.

„Acest oficiu sau autoritate, vom vedea cum se va numi, va putea investiga tot felul de activităţi care ar putea încălca suveranitatea ţării”, a spus Gulyas într-un briefing de presă, fără a oferi alte informații.

Totuși, un deputat Fidesz a declarat în septembrie că o astfel de lege s-ar putea aplica „jurnaliştilor de stânga, organizaţiilor cvasi-civile” şi partidelor politice, notează Reuters.

Aflat la putere de 13 ani, Viktor Orban insistă de câțiva ani încoace să îndepărteze Ungaria de valorile democratice și europene și să o facă o țară în stilul Rusiei lui Putin, care a alunecat deja în dictatură, unde este permisă doar viziunea puterii.

Parlamentul Ungariei a adoptat deja din 2021 o lege care înăsprește controalele asupra finanţării ONG-urilor. După ce în forma iniţială impunea restricţii pentru finanţarea ONG-urilor, această lege a fost revizuită în urma presiunii UE şi unui verdict al Curţii de Justiţie a UE (CJUE), prevăzând de-acum controale mai atente asupra finanţărilor.

Noua lege anunţată joi riscă să creeze noi probleme în relaţia deja tensionată dintre Guvernul Orban și Comisia Europeană, nemulțumită de încălcarea statului de drept în Ungaria prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional.

Pentru toate acestea, Comisia Europeană a blocat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care țara vecină poate obține granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro. Mai mult, Bruxellesul a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să suspende fondurile europene ţărilor membre despre care consideră că încalcă statul de drept. Prin urmare, Ungaria nu mai poate accesa 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune atâta timp cât încalcă statul de drept.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite