Putin și Orban s-au întâlnit la Beijing: Liderul rus s-a declarat mulțumit de rolul jucat în UE de către premierul ungar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin şi-a exprimat marţi satisfacţia de a avea Ungaria ca interlocutor în Uniunea Europeană, în întrevederea avută la Beijing cu prim-ministrul Viktor Orban, care se străduieşte să menţină relaţiile cu Moscova în pofida războiului din Ucraina.

Viktor Orban (stânga) și Vladimir Putin la Beijing FOTO EPA-EFE
Viktor Orban (stânga) și Vladimir Putin la Beijing FOTO EPA-EFE

„Ca urmare a condiţiilor geopolitice actuale, posibilităţile de a păstra contactul şi de a dezvolta relaţiile sunt foarte limitate. Dar este satisfăcător faptul că (Rusia, n. red.) a menţinut relaţii cu multe ţări europene, iar Ungaria este una dintre ele”, i-a spus Putin lui Orban potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusă.

Conform liderului rus, este „foarte important” pentru el să aibă „schimburi cu o ţară a Uniunii Europene”.

Ungaria a aprobat toate sancţiunile decise de UE pentru a pedepsi Rusia pentru invazia în Ucraina, dar Viktor Orban s-a străduit să le atenueze pe unele şi a adoptat o poziţie mai puţin intransigentă faţă de Rusia, care rămâne un furnizor cheie pentru nevoile energetice ale ţării sale, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiei MTI, care îl citează pe Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al lui Orban, cei doi lideri au discutat despre cooperarea ungaro-rusă în domeniul aprovizionării cu gaz şi petrol şi al energiei nucleare.

Orban a subliniat importanţa păcii, afirmând că stoparea afluxului de refugiaţi, a sancţiunilor şi luptelor este cheia pentru întregul continent, inclusiv Ungaria.

Întrevederea a avut loc la casa de oaspeţi unde este găzduit Putin înaintea începerii forumului internaţional al iniţiativei chineze „Centura și Drumul”.

Putin este considerat un paria de liderii occidentali după invazia forţelor ruse în Ucraina la 24 februarie 2022, iar de atunci nu s-a întâlnit cu niciunul dintre aceştia.

Conform agenţiei de presă Reuters, Putin şi Orban vorbiseră ultima dată faţă în faţă la 1 februarie 2022, într-o întâlnire de câteva ore la Moscova, cu exact trei săptămâni înainte de lansarea invaziei din Ucraina.

Numeroși observatori ai relațiilor internaționale consideră Ungaria lui Viktor Orban un cal troian în Uniunea Europeană.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite