ONU: În războiul din Ucraina au fost ucişi sau răniţi aproape 18.000 de civili

0
Publicat:

Numărul de victime civile confirmate în Ucraina se apropie de 18.000, potrivit cifrelor publicate de Naţiunile Unite şi citate miercuri de DPA, pe măsură ce invazia declanşată acum 10 luni de Rusia împotriva vecinului său continuă.

Printre cei ucişi se numără 429 de copii. Foto Profimedia
Printre cei ucişi se numără 429 de copii. Foto Profimedia

Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) a subliniat că bilanţul actual pentru ucraineni este „considerabil mai mare”, dar că obţinerea de date fiabile din zonele din prima linie este dificilă, potrivit Agerpres

Din 24 februarie, când Moscova şi-a lansat invazia la scară largă, până în 26 decembrie, au fost înregistrate 17.831 de victime civile în ţară: 6.884 de morţi şi 10.947 de răniţi.

Printre cei ucişi se numără 429 de copii, a declarat agenţia ONU într-un comunicat difuzat marţi noapte.

„Majoritatea victimelor civile înregistrate s-au înregistrat ca urmare a folosirii de armament exploziv cu efecte pe o suprafaţă largă, inclusiv bombardamente ale artileriei grele, sisteme multiple de lansare de rachete, lovituri de rachete şi raiduri aeriene”, se arată în comunicat.

Zona cea mai afectată a fost Donbas, care cuprinde regiunile estice Doneţk şi Lugansk.

Forţele ruse au bombardat fără discernământ zone populate, ucigând civili şi distrugând spitale, şcoli şi alte infrastructuri civile, a declarat anterior ONU. În ultimele luni, Moscova a vizat infrastructura de energie şi apă. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite