„Cu cât durează mai mult războiul în Ucraina, cu atât mai mari sunt șansele de extindere a conflictului în Balcani”

...declara, poate profetic, Albin Kurti, prim-ministrul din Kosovo, avertizând asupra faptului că Moscova, în acest moment, caută „noi câmpuri de luptă” și „nu vrea să se întoarcă înapoi la pace... Cu cât durează mai mult războiul din Ucraina, mă tem că vor fi mai mari șansele de extindere în Balcanii de vest... Putin consideră că intervenția NATO în Kosovo este cel mai important eveniment internațional... Vrea ca statul Kosovo să eșueze pentru a demonstra că succesul NATO a fost unul temporar, exact cum s-au petrecut lucrurile în Irak sau Afganistan”.

FOTO Profimedia

Viziune reluată și întărită de Vjosa Osmani, Președintele Kosovo, care a spus că  „Rusia, prin destabilizarea Balcanilor, vrea să destabilizeze întreaga Europă... Rusia este gata să folosească fie Țările Baltice sau cele din Balcanii de Vest – sau ambele variante – pentru a face să crească tensiunile și astfel să extindă criza la nivel internațional”.

Asta vine în contextul unei extrem de primejdioase escaladări a tensiunilor cu Serbia și după ce Kosovo a solicitat oficial admiterea în UE, NATO și Consiliul Europei dar și, ca element de mare noutate, extrem de semnificativ, în paralel cu solicitarea ca Statele Unite să stabilească o bază permanentă în Kosovo, așa cum a declarat Armen Mehaj, ministrul apărării în guvernul kosovar. Mehaj a cerut – și este foarte probabil să obțină – o întărire considerabilă a forțelor NATO în Kosovo și a misiunii KFOR.

Vectorul ortodox care poate detona explozia

În timp ce UE și NATO multiplică apelurile, din ce în ce mai presante, la reținere absolută pentru a nu se alimenta situația și așa caracterizată drept „la limita declanșării războiului” între Serbia și Kosovo, apare, ca întotdeauna în momentele de criză majoră în Balcani, amenințarea activării conflictului inter-confesional care să otrăvească mințile și sufletele oamenilor. Și nu e deloc greu.

Iată cum, exemplu de manual.

Noi baricade au fost ridicate în Mitrovița, de partea sârbă, iar la granița cu Kosovo armata din Serbia, pusă acum la cel mai înalt nivel de alarmare, a început să amplaseze armament greu și unități de artilerie, imediat după ce Guvernul din Kosovo a interzis intrarea Patriarhului Profirie al Serbiei care dorea să ajungă în zona cu populație majoritar de origine sârbă din nordul Kosovo, acum, în apropierea sărbătorii de Crăciun pe care cei de acolo o sărbătoresc pe 7 ianuarie, după ritul vechi. Imediat, cu o declarație care a stârnit multă emoție în zona sârbească, Patriarhul sârb a cerut autorităților din Kosovo să revină asupra deciziei „extrem de discriminatorii” și „să înceteze acțiunea împotriva drepturilor omului și libertăților religioase ale sârbilor noștri care trăiesc în acea provincie, pământul strămoșilor lor, acolo unde sârbii au locuit neîntrerupt cel puțin în ultimii 1500 de ani”.

Simple amănunte?

Nu este deloc așa, căci Patriarhul ortodox al Serbiei este un susținător declarat al Patriarhului Kiril al Rusiei și, în acest sens i-a susținut acestuia din urmă poziția în conflictul cu Ucraina, argumentând poziția rusă de condamnare severă a deciziei guvernului de la Kiev care favorizează acea parte a bisericii ortodoxe din Ucraina care s-a rupt de Moscova și s-a aliniat Patriarhiei ecumenice a Constantinopolului. Mișcarea aceasta, spunea el, este o probă a modului în care „dușmanii ortodoxiei – de fapt dușmanii creștinătății – au văzut prilejul de a rupe o biserică autocefală și autonomă”. Exact ceea ce a afirmat și Moscova.

Cât de puternic poate fi vectorul creștin ortodox într-un eventual conflict renăscut în Balcanii de vest, oricând posibil de extins și la alte țări din „butoiul cu pulbere”? Poate fi enorm, adăugând imediat la toate motivele deja prezente în ecuația conflictului o nouă dimensiune, cea inter-confesională, exact așa cum s-au petrecut lucrurile în spațiul fostei Iugoslavii nu cu foarte mult timp în urmă. 

Dacă în Ucraina se ucid între ei, fără niciun fel de problemă, creștinii ortodocși aparținând acum unor comunități inamice, dar puse sub aceeași cruce totalmente ineficientă în a aduce principiile propovăduite de Isus Cristos, iubitorul de oameni, în Balcanii noștri alta poate fi povestea. Gândiți-vă doar la un singur lucru care vă poate da înțelegerea exactă a posibilelor orori viitoare: noile baricade au fost ridicate în zona Mitrovița și Zvecan, exact lângă cartierul bosniac, zonă unde trăiesc sârbi, bosniaci, albanezi și turci, peisaj demografic și confesional în care s-au produs oribilele masacre din trecutul apropiat, niciodată uitate sau iertate.

România nu recunoaște Kosovo, deci și prin urmare este explicabil de ce ai noștri ignoră situația de criză de acolo. Serbia e atât de departe... de ce să ne băgăm? Poate, dacă și când va fi cazul, vom spune ce știm mai bine, că privim cu atenție și îngrijorare evenimentele și-i lăsăm să se sfâșie între e, căci știu s-o facă. Dar să fie atât de simplu?

România va aproba sau se va opune prin veto la cererile Kosovo de aderare la UE, NATO și Consiliul Europei, chiar dacă, legal, problema nu există din moment ce noi nu recunoaștem existența Kosovo? Sau aplicăm soluția intermediară, ca la fotbal, alegând să jucăm cu echipa reprezentativă a unui stat care pentru noi nu există, dar, mici și neînsemnați cum suntem, trebuie să ne supunem deciziei forului superior nouă, FIFA, care programează statul Kosovo în competiții internaționale?

Plini de decizii curioase și neașteptate va fi anul care urmează.