Olanda caută să interzică drogurile uşoare pentru străini - FP România nr. 18

Într-un articol din numărul 18 al FP, discutam despre posibilitatea ca autoritățile olandeze să restricționeze vânzarea de narcotice către străini în cafenelele specializate, pentru a reduce infracționalitatea în ciuda profitabilității – acestea generând anual taxe de 140 de milioane de euro şi 1.370 de locuri de muncă. De curând, Curtea Europeană de Justiție a decis în favoarea Maastrichtului, în procesul intentat de cafe

Articol din ediţia FP România nr. 18 (septembrie/ octombrie 2010).

Ce faci când ai prea mulţi clienţi? O variantă e să le restricţionezi accesul la produsul pe care-l vinzi. Aşa au răspuns autorităţile locale ale vechiului oraş olandez Maastricht când statutul urbei, altfel ideal pentru orice negustor, s-a dovedit a crea mai multe probleme decât rezolvă.

Un cochet oraş medieval, pe râul Meuse, Maastrichtul atrage anual peste două milioane de vizitatori. Plasat la graniţa Olandei cu Belgia şi Germania, oraşul este un punct central al micului trafic de frontieră, care e de fapt foarte mare.

Cauza forfotei transfrontaliere este politica statului olandez faţă de drogurile uşoare, care atrage în cele 14 cafenele ale oraşului autorizate să vândă marijuana tineri francezi, germani şi belgieni. O singură cafenea, Easy Going, a estimat pentru anul în curs încasări de zece milioane de euro doar din comerţul cu haşiş.

Cafenelele de acest tip sunt o realitate de câteva decenii în Olanda, dar, în ultimul timp, problemele asociate lor au determinat instituirea unor reguli tot mai dure de funcţionare, care le-au înjumătăţit numărul, până la 700. Cu toate astea, cafenelele viselor continuă să fie o afacere profitabilă, generând anual taxe de 140 de milioane de euro şi 1.370 de locuri de muncă.

Deşi autorităţile locale ar trebui să-şi frece mâinile de bucurie, municipalitatea din Maastricht încearcă să limiteze dreptul străinilor de a achiziţiona droguri din cafenele oraşului. Problemele ţin de schimbările aduse de libera circulaţie. Dacă iniţial drogurile uşoare au fost legalizate pentru a reduce infracţionalitatea, deschiderea circulaţiei în spaţiul Schengen a atras un număr tot mai mare de clienţi şi, odată cu ei, o pleiadă de indivizi dubioşi, care caută o piaţă de desfacere pentru marfa lor, compusă în special de droguri tari, ilegale.

Estimările arată că oraşele din apropierea graniţei au o infracţionalitate de trei ori mai mare decât cele aflate în centrul ţării.
În mai 2009, Curtea Europeană de Justiţie a audiat argumentele părţilor în cazul Josemans vs. Maastricht, un proces din 2006, când municipalitatea a depistat că Easy Going îi încălca dispoziţiile.

Marc Josemans, patronul cafenelei, a început o luptă legală împotriva autorităţilor, argumentând că nu se poate face discriminare între cetăţenii europeni. În iulie anul curent, însă, o recomandare a Curţii a adus în prim-plan  principiul conform căruia: “narcoticele, inclusiv cannabisul, nu sunt mărfuri ca oricare altele şi comercializarea lor nu beneficiază de libertăţile comerciale pe care legea europeană le garantează”.

Pentru autorităţile olandeze, recomandarea este o mică victorie. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al asociaţiei cafenelelor olandeze care comercializează marijuana rămâne sceptic faţă de posibilitatea ca argumentele Maastrichtului să prevaleze.