Ocupanţii ruşi, acuzaţi că au furat echipamente din şcolile şi spitalele din oraşul ucrainean Kreminna: „Au luat ce le-a plăcut”
0Potrivit liderului administraţiei regionale din Luhansk, Serghei Gaidai, militarii ruşi duc pe teritoriul Rusiei echipamentele din spitalele şi şcolile pe care le-au tâlhărit în oraşul Kreminna din regiunea Luhansk.
Liderul ucrainean a publicat pe Facebook o postare, după preluarea controlului asupra oraşului, „orcii şi-au atârnat cârpele şi au înlăturat inscripţia Glorie Ucrainei de pe faţada liceului militar regional Luhansk”, unde au „curăţat” toate camerele.
„Toate echipamentele moderne au fost duse în Rusia. În plus, au luat ce le-a plăcut din barăci, cantine, depozite. Ruşii au cercetat fiecare centimetru al şcolii", declară Serghei Gaidai.
Oficialul ucrainean spune că forţele ruse ar fi golit de echipamente toate şcolile din oraş, dar şi spitalele.
„Ruşii au fost şocaţi de dotarea spitalelor noastre, aşa că nu au întârziat şi în primele zile de ocupaţie au început să demonteze echipamentele şi să le transporte în Rusia", a mai afirmat Gaidai.
Oraşul Kreminna înainte de război avea o populaţie de circa 20.000 de oameni, este situat la aproximativ 50 de kilometri nord-est de Kramatorsk, centrul administrativ al zonei, şi reprezintă o ţintă strategică pentru Moscova.
Forţele ruse ar fi preluat controlul asupra oraşului după jumătatea lunii aprilie, conform spuselor guvernatorului regional, care afirma că ruşii ar fi împuşcat oamenii care încercau să plece din oraş.
Pe reţelele de socializare au fost publicate imagini şi înregistrări video cu militarii ruşi care furau din magazinele şi din locuinţele din Ucraina, în unele cazuri ei folosindu-se de camioanele militare pentru a căra bunurile.
Militarii ruşi au fost văzuţi inclusiv furând găini dintr-o curte şi covoare pentru a-şi masca vehiculele.
Serhiy Kislitsa, reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, a vorbit la o şedinţă a Consiliului de Securitate al organizaţiei internaţionale despre realul „eroism” al forţei ruse, care a părăsit zona de lângă Kiev cu toalete şi alte bunuri furate.
„Soldaţii ruşi au dat dovadă de rezilienţă într-o singură privinţă: retrăgându-se sub focul trupelor ucrainene, s-au încăpăţânat să păstreze toată prada. Au lăsat în urmă muniţie pentru a-şi umple maşinile cu computere furate, televizoare, telefoane mobile, haine, covoare, maşini de spălat şi chiar toalete”, a declarat el.
Potrivit Serviciului de informaţii al armatei ucrainene, militarii ruşi au fondat un bazar într-un oraş din Belarus pentru a comercializa bunurile furate. Unii dintre soldaţi au furat din casele civililor ucraineni pentru a trimite bunurile acasă.