O tânără din Anglia a murit de cancer cervical după ce un medic a pus simptomele pe seama hormonilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Portsmouth News
FOTO: Portsmouth News

O anchetă a Tribunalul de Medicină Legală din Portsmouth, Regatul Unit, a revelat faptul că tânăra de 27 de ani a murit din cauza unui cancer cervical, după ce un medic ginecolog i-a catalogat simptomele ca fiind cauzate de hormoni şi nu i-a făcut investigaţiile necesare, scrie DailyMail şi publicaţia locală Portsmouth News.

Porsche McGregor-Sims, în vârstă de 27 de ani, a murit pe 14 aprilie 2020, după ce fusese internată la Spitalul Queen Alexandra din Portsmouth în ziua precedentă, cu dificultăţi de respiraţie din cauza unei infecţii pulmonare. Analizele arătau că nu ar fi vorba de o infecţie cu coronavirus, dar tânăra a murit în mod tragic în ziua următoare. Ea suferea, de fapt, de o formă agresivă de cancer de col uterin, care a rămas nediagnosticată timp de luni de zile, deşi tânăra acuza dureri şi sângerări.

Ea a mers la medicul său de familie cu dureri abdominale şi sângerări în 2019, fiind îndrumată să facă un consult ginecologic. În ianuarie 2020, ea a fost examinată de medicul Peter Schlesinger, care era ginecolog suplinitor la Spitalul Queen Alexandra de numai nouă luni, potrivit Portsmouth News. Acesta a omis să-i facă o ecografie intravaginală pentru investigaţii, considerând că simptomele ei sunt cauzate de dereglări hormonale.

În cadrul anchetei, medicul şi-a justificat acţiunile spunând că „nu părea să existe niciun beneficiu" în efectuarea ecografiei, deoarece Porsche avea numai 27 de ani şi şansele să fie vorba de cancer erau mici. Însă a admis că ar fi făcut examinarea dacă un alt medic ar fi asistat la consultaţie.

În martie 2020, Porsche a avut două consultaţii telefonice cu medicul său de familie, acuzând dificultăţi de respiraţie. Când simptomele au început să se agraveze, medicul a presupus că ar fi vorba despre COVID-19 şi i-a spus să meargă la spital pentru o consultaţie faţă în faţă. Ulterior, tânăra a ajuns la spital, unde a fost diagnosticată cu cancer cervical şi a murit la numai o zi după, pe 14 aprilie 2020.

Ancheta asupra acestui caz a fost amânată pentru o dată ulterioară.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite