O candidată la preşedinţia Franţei deplânge lipsa de personal medical din ţara sa: Tinerii noştri sunt „nevoiţi să meargă în România”
0
Primăriţa Parisului, socialista Anne Hidalgo, deplânge faptul că unii tineri francezi sunt nevoiţi să se înscrie la Medicină în Belgia sau România pentru că nu pot să facă acest lucru în ţara lor.
Anne Hildago, candidată la preşedinţia Franţei, a abordat într-un interviu acordat pentru BFM TV o serie de probleme economico-sociale din ţara sa, precum vârsta de pensionare, negocierile dintre sindicate şi patronate pentru creşterea salariilor sau chiriile foarte mari pentru locuinţe, mai ales în Paris.
Primăriţa Parisului a criticat şi lipsa de personal din multe spitale franceze. „Ne lipsesc medicii. Avem nevoie să formăm 15.000 de medici pe an în Franţa, dar formăm mai puţin de 10.000”, a declarat ea.
Potrivit lui Hidalgo, deşi Franţa se confruntă cu o lipsă de personal medical, totuşi nu face suficiente lucruri pentru a-i ţine în ţară pe tinerii care doresc să studieze Medicina. „Trebuie să renunţăm de tot la numerus clausus, care ne împiedică să recrutăm mai ales medici. Franţa are mulţi tineri cu vocaţia de a fi medici, dar care nu pot face o carieră în acest domeniu (în ţara lor, n. red.) şi sunt nevoiţi să meargă în Belgia sau România pentru a se forma”, a afirmat ea.