Noua putere de la Chişinău face dreptate protestatarilor
0
Ministrul Afacerilor Interne moldovean, Victor Catan, a recunoscut, ieri, că poliţia a maltratat şi a reţinut ilegal participanţi la acţiunile de protest anticomuniste din 7 aprilie la Chişinău.
Oficialul a anunţat crearea unei comisii speciale în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
În perioada anterioară, poliţia a fost politizată excesiv şi a fost implicată în acţiuni la comanda fostului partid de guvernare, fapt ce a favorizat abuzurile, a mai spus oficialul moldovean.
El a declarat că nu va permite perpetuarea acestei situaţii. Catan deţine date şi despre implicarea poliţiei în protejarea unor activităţi economice ilegale şi a unor piramide economice frauduloase.
Societatea civilă din Republica Moldova a semnalat în repetate rânduri mai multe cazuri grave de tortură după protestele anticomuniste de la Chişinău.
Date contradictorii
La acea vreme, potrivit unor date neoficiale câteva sute de tineri au fost reţinuţi şi maltrataţi de poliţişti, iar trei persoane au decedat în urma bătăilor primite.
Potrivit datelor oficiale, în urma evenimentelor din 7 aprilie au fost arestate circa 300 de persoane, iar pe adresa procuraturii au parvenit peste 90 de plângeri de tortură din partea poliţiei.
Unii reprezentanţi ai societăţii civile spun însă că numărul persoanelor reţinute a depăşit cifra de 600, fiind şi multiple cazuri de maltratări din partea poliţiei.
























































