Negocieri cu scântei. Marea Britanie şi UE nu au reuşit să ajungă la un acord pentru facilitatea comerţului post-Brexit cu Irlanda de Nord
0Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu au reuşit, miercuri, să ajungă la un acord pentru facilitarea comerţului post-Brexit cu Irlanda de Nord şi au făcut schimb de ameninţări, într-un blocaj care ar putea umbri un summit internaţional care va avea loc weekendul viitor, transmite Reuters.
De când Marea Britanie şi-a încheiat procesul de ieşire din UE la sfârşitul anului trecut, relaţiile sale cu Bruxelles-ul s-au înrăutăţit, fiecare parte acuzându-o pe cealaltă de rea-credinţă pentru o parte din acordul lor referitor la Brexit care acoperă circulaţia mărfurilor către Irlanda de Nord. Conflictul a fost supranumit ”războiul cârnaţilor” de către presa britanică, deoarece afectează livrarea cărnii refrigerate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, o provincie britanică.
Miercuri, disputa s-a agravat. Marea Britanie a anunţat că ar putea prelungi din nou unilateral un termen de graţie, renunţând la verificarea unor produse alimentare, iar UE a spus că va continua acţiunile în justiţie, un pas care s-ar putea încheia cu tarife.
Premierul britanic Boris Johnson doreşte ca summitul celor mai mari şapte economii avansate din lume (G7), din sud-vestul Angliei, să prezinte ceea ce el numeşte o ”Marea Britanie globală”. El a spus că nu este îngrijorat de acest conflict care umbreşte evenimentul.
Johnson ar putea primi un avertisment de la preşedintele american Joe Biden, care, potrivit ziarului Times, va spune Londrei să respecte un acord cu UE care a fost conceput pentru a proteja o soluţie de pace din ultimii 23 de ani în Irlanda de Nord.
Ministrul britanic al Brexitului, David Frost, care este aşteaptat să participe la summit şi la orice discuţii cu liderii UE, s-a întâlnit la Londra cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, pentru a aborda problema.
"Nu au existat progrese. Nici nu există nici o ruptură şi vom continua să vorbim. Ceea ce trebuie să facem acum este să găsim foarte urgent câteva soluţii", a spus Frost reporterilor.
O sursă din Marea Britanie, apropiată de discuţii, a declarat că toate opţiunile sunt pe masă dacă nu va exista un acord, Londra prelungind o perioadă de graţie care permite renunţarea la verificarea unor produse alimentare care sunt livrate în Irlanda de Nord după 30 iunie.
Sefcovic a răspuns spunând că UE are în vedere să-şi continue o contestaţie în jusrtiţie privind acţiunile Marii Britanii, care ar putea avea ca rezultat un proces judiciar până în toamnă sau eventuala impunere de tarife şi cote.
Păstrarea păcii delicate din Irlanda de Nord fără a permite Regatului Unit un acces pe uşa din spate către piaţa unică a UE peste graniţa terestră irlandeză a fost una dintre cele mai dificile probleme ale divorţului de UE.
Irlanda este un stat membru al UE. Rezultatul a fost protocolul care a menţinut în esenţă provincia în uniunea vamală a UE şi a aderat la multe dintre regulile pieţei sale unice.
În timp ce Bruxelles-ul este supărat că Londra nu reuşeşte să respecte protocolul, Marea Britanie spune că nu are de ales, deoarece unele dintre controale împiedică aprovizionarea supermarketurilor din Irlanda de Nord. De asemenea, a subliniat creşterea tensiunilor în rândul unioniştilor pro-britanici din provincie, care afirmă că protocolul subminează acordul de pace din 1998 prin slăbirea legăturilor lor cu Marea Britanie. Aodhán Connolly, directorul Consorţiului de Vânzare cu Amănuntul din Irlanda de Nord, a cerut acţiuni rapide pentru protejarea consumatorilor din provincie: ”Avem nevoie de soluţii imediate pentru a menţine circulaţia mărfurilor acum şi avem nevoie de o pauză, astfel încât guvernul Regatului Unit şi UE să poată, pe termen lung, să găsească o soluţie viabilă”.