Monumentul din Pereiaslav dedicat aşa-zisei reunificări ruso-ucrainene este dărâmat în urma unei consultări publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO zn.ua
FOTO zn.ua

Autorităţile din Pereiaslav, un oraş din regiunea Kiev, au început demontarea „Monumentului în onoarea a 300 de ani de la reunificarea Ucrainei cu Rusia”, relatează zn.ua.

Decizia demontării monumentului a fost luată în baza unei consultări publice. Potrivit deputatului Serhii Ştepa, 80% din cei peste 26.000 de locuitori ai acestui oraş din centrul Ucrainei s-au pronunţat pentru eliminarea structurii, văzută pe vremea sovietică drept un simbol al înfrăţirii ruso-ucrainene.

Monumentul trona în centrul Pereiaslavului din 1961, fiind ridicat pentru comemorarea a 300 de ani de la un eveniment interpretat de Moscova drept reunificarea ruso-ucraineană.

Pereiaslav şi-a recăpătat denumirea istorică în 2018, până atunci fiind cunoscut ca Pereiaslav-Hmelniţki. A doua parte a denumirii a fost adăugată în timpul ocupaţiei sovietice, aşa cum se referă ucrainenii la perioada în care s-au aflat în cadrul URSS.

Ucrainenii contestă mitul reunificării cu ruşii impus pe vremea Uniunii Sovietice şi promovat cu insistenţă de liderul de la Kremlin Vladimir Putin.

Potrivit ucrainenilor, aşa-zisa reunificare din 1654 a constat de fapt în acceptarea unor acorduri dictate sub auspiciile politico-militare de atunci, acorduri care au avut consecinţe catastrofale pentru ei.

Contestarea istoriografiei sovietice, cea care îl inspiră pe Putin, a luat avânt în Ucraina mai ales din 2014, anul în care Rusia a anexat Crimeea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite