Misterul unui bâzâit ciudat de la Ambasada Rusiei din Viena care i-a deranjat pe localnici luni bune a fost elucidat. Ce au descoperit autorităţile
Un zgomot constant i-a deranjat luni întregi pe locuitorii din apropierea Ambasadei Rusiei din Viena. Autoritățile au identificat sursa, iar între timp sunetul a dispărut brusc.

Locuitorii de pe Reisnerstrasse, din Viena, au avut luni întregi parte de un bâzâit continuu, suficient de puternic pentru a le afecta viața de zi cu zi. Zgomotul a fost reclamat pentru prima dată autorităților în mai 2026, iar în cele din urmă orașul Viena a făcut măsurători pentru a afla cât de puternic era.
Rezultatele au arătat că nivelul zgomotului depășea limita admisă potrivit standardului Önorm, iar serviciul de sănătate publică a stabilit că locuitorii din zonă sunt expuși unei „poluări sonore relevante din punct de vedere al sănătății”, cu riscuri importante pentru starea lor de bine.
Clădirea se află în apropierea unei școli primare şi a Ambasadei Germaniei.
Investigația Poliției pentru construcții a dus la clădirea Ambasadei Rusiei de pe Reisnerstrasse 45, folosită în principal în scopuri consulare, unde s-a descoperit şi sursa bâzâitului: două ventilatoare instalate pe acoperiș. Potrivit wien.orf, sunetul avea o frecvență de aproximativ 790 de hertzi.
Ce s-a mai găsit pe acoperiș
Primele reclamații au ajuns la autorități în mai, când locatarii din zonă și reprezentanții Ambasadei Germaniei s-au adresat Poliției pentru construcții din Viena, iar autoritățile au început verificările pentru a identifica sursa.
Investigația a scos la iveală nu doar cele două ventilatoare considerate responsabile pentru zgomot. Martorii observaseră anterior modificări semnificative la structura acoperișului clădirii.
Imaginile aeriene menționate de ORF Wien arată o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați acoperită cu echipamente electronice. Sursele citate de presa austriacă nu stabilesc însă că aceste echipamente ar avea vreo legătură cu zgomotul măsurat sau cu cele două ventilatoare identificate de autorități.
Noile dispozitive au atras însă atenția pentru că modificările de pe acoperiș au apărut în perioada în care vecinii reclamau zgomotul.
În timpul investigației, administrația unei clădiri din apropiere a contactat și Ambasada Rusiei. Într-un mesaj trimis pe 28 iulie, administratorul cerea verificarea unui posibil aparat de climatizare și explica faptul că locatarii nu puteau dormi noaptea din cauza zgomotului, fiind nevoiţi, înplină caniculă să ţină ferestrele închise din cauza bâzâitului.
Ambasada Rusiei a respins existența problemei. Reprezentanții misiunii diplomatice au spus că nu aud niciun zgomot și că nu au primit reclamații din partea vecinilor. Ei au susținut, de asemenea, că pe proprietatea ambasadei nu există echipamente care să producă un sunet cu frecveţă aşa de mare.
Zgomotul a dispărut
După luni de reclamații și verificări, bâzâitul a dispărut brusc la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 11 septembrie.
Situația era complicată de statutul diplomatic al clădirii, pentru că autoritățile austriece nu puteau intra pur și simplu în sediul ambasadei pentru a verifica sau demonta echipamentele fără acordul misiunii diplomatice. Orice demers ulterior ar trebui, prin urmare, să treacă prin canale diplomatice.
Cazul nu este fără precedent. În 2013, autoritățile vieneze au verificat o reclamație similară privind un aparat de climatizare al Ambasadei Rusiei, considerat la acea vreme foarte zgomotos.



















































