Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO, cere Rusiei să stabilească „un dialog onest” cu Alianţa: Până la urmă, nu NATO a ocupat Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a cerut oficialilor ruşi să stabilească „un dialog solid, transparent şi onest” cu Alianţa, în contextul tensiunilor care persistă între Moscova şi Occident.

În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, Geoană a transmis că, deşi relaţiile sunt la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, oficialii NATO „căută şi aşteaptă cu nerăbdare continuarea discuţiilor cu omologii lor ruşi” atât la nivel politic, cât şi la nivel militar.

„Suntem pregătiţi să continuăm discuţiile şi îndemnăm Rusia să revină în Consiliul NATO-Rusia. Pentru moment, Rusia ne refuză invitaţiile, însă sperăm că îşi vor da seama care sunt beneficiile unui dialog solid, transparent şi sincer cu NATO”.

Geoană a mai spus că nu va specula legat de motivele „activităţilor neobişnuite” ale armatei ruse în jurul Ucrainei, însă a insistat că NATO va rămâne „vigilentă” şi „foarte fermă în descurajarea ameninţărilor şi în apărarea în faţa acestora”.

Pe lângă tensiunile legate de probleme mai vechi, precum anexarea Crimeii sau conflictul în desfăşurare din estul Ucrainei, Rusia a fost acuzată mai recent şi de faptul că îl ajută pe dictatorul bielorus, Lukaşenko, în acţiunile sale de la graniţa cu Uniunea Europeană. Kremlinul neagă.

La începutul acestei luni, Ucraina transmitea că până la 90.000 de militari ruşi se aflau în apropierea graniţei, în ciuda faptului că exerciţiile militare s-au încheiat.

Occidentul şi-a exprimat, îngrijorarea şi cu privire la recenta desfăşurare de trupe ruse în apropiere de graniţele Ucrainei. De cealaltă parte, Rusia s-a arătat iritată de acţiunile navale ale membrilor NATO din Marea Neagră.

Săptămâna trecută, Moscova a spus că îşi va apăra graniţele în faţa „ţărilor care vor să îndiguiască Rusia, inclusiv în regiunea Mării Negre”.

Geoană a respins ca nefondate susţinerile Rusiei – „Toate acţiunile pe care le desfăşurăm în Marea Neagră sau pe flancul estic al NATO sunt pur defensive şi perfect transparente”.

El a mai spus că, având în vedere că NATO are trei membri în zonă (România, Bulgaria şi Turcia) şi „trei parteneri foarte importanţi” (Georgia şi Ucraina), „nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni că avem o prezenţă aeriană şi maritimă în Marea Neagră”.

„Până la urmă nu NATO a ocupat Crimeea sau a invadat estul Ucrainei, iar tot ce am făcut după 2014 a fost pur defensiv şi am avut mereu grijă să nu provocăm sau să creăm interpretări greşite”, a concluzionat Geoană.

UE îl acuză pe Lukaşenko că aduce migranţi cu avionul pentru a-i trimite apoi peste graniţă, spre ţările europene, într-o încercare de a se răzuna pentru sancţiunile impuse.

„Face parte din noul arsenal de instrumente hibrid pe care Belarusul le foloseşte împotriva ţărilor NATO şi UE.

Desigur, cunoscând relaţia strânsă şi parteneriatul dintre Belarus şi Federaţia Rusă ştim că aceste lucrări sunt cunoscute Moscovei”, a concluzionat Mircea Geoană.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite