Ministerul Mediului din Atena, ţinta unui atentat minor | adevarul.ro

Ministerul Mediului din Atena, ţinta unui atentat minor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Sediul din Atena al Ministerului elen al Lucrărilor Publice şi Mediului a fost, astăzi de dimineaţă, ţinta unui atentat cu un dispozitiv exploziv artizanal, care a produs pagube materiale

Sediul din Atena al Ministerului elen al Lucrărilor Publice şi Mediului a fost, astăzi de dimineaţă, ţinta unui atentat cu un dispozitiv exploziv artizanal, care a produs pagube materiale minore, au declarat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.

Dispozitivul a explodat la ora locală 3.40 (1.40 GMT), în faţa intrării în sediul ministerului, aflat în cartierul Ampelokipi, în apropiere de centrul Atenei, iar alte două bombe artizanale au explodat după 30 minute, în faţa unei anexe a Ministerului, aflate în cartierul central Exarchia.

Cu cinci minute înaintea primei explozii, un grup necunoscut până acum, care s-a prezentat drept Organizaţia Revoluţionară, a revendicat atentatul, într-un apel anonim adresat unui post de radio din Atena.

Ieri seara, un dispozitiv similar a explodat în faţa biroului AFP din Atena, provocând pagube materiale.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite