Mii de polonezi ar putea fi căsătoriți legal, deși credeau că au divorțat. Confuzie juridică provocată de disputa privind „neo-judecătorii”
0Mii de cetățeni polonezi se confruntă cu o realitate șocantă: din punct de vedere legal, ar putea fi în continuare căsătoriți, deși au divorțat. Situația este un efect neașteptat al conflictului de durată din Polonia privind politizarea sistemului judiciar și al încercărilor actualului guvern centrist, condus de premierul Donald Tusk, de a anula reformele impuse de fostul executiv naționalist.

Problema a ieșit la iveală în luna ianuarie, în orașul Giżycko din nord-estul Poloniei, unde un cuplu divorțat s-a prezentat în instanță pentru a finaliza formalități legate de împărțirea bunurilor. Judecătorul le-a comunicat că, în evidențele statului, divorțul lor nu ar fi existat niciodată, notează Politico.
Decizia a fost motivată de faptul că hotărârea inițială de divorț fusese semnată de un așa-numit „neo-judecător”, numit în funcție în urma reformelor judiciare promovate de fostul ministru al Justiției, Zbigniew Ziobro, în perioada în care partidul Lege și Justiție (PiS) s-a aflat la guvernare, între 2015 și 2023.
Ulterior, instanțele Uniunii Europene au stabilit că respectivele reforme au subminat independența justiției, ceea ce a pus guvernul lui Tusk în fața unei dileme majore: cum să desființeze sistemul contestat fără a submina securitatea juridică.
Nu se cunoaște câte hotărâri similare ar putea exista la nivel național, însă amploarea potențială a fenomenului este semnificativă. Polonia înregistrează aproximativ 57.000 de divorțuri anual, iar zeci de mii de dosare de rutină ar fi putut fi soluționate de judecători numiți în cadrul sistemului contestat.
Avocata Kinga Skawińska-Pożyczka a declarat că hotărârea din Giżycko este eronată și ar trebui anulată în apel, subliniind că o instanță care judecă un litigiu privind proprietatea nu ar trebui să pună sub semnul întrebării o hotărâre definitivă de divorț. „Decizia din Giżycko ar trebui tratată ca o excepție, nu ca o regulă”, a afirmat ea.
Alți juriști avertizează însă că și cazurile izolate pot avea consecințe grave. „Un sistem care începe să-și pună la îndoială propriile hotărâri încetează să mai fie un sistem. Nimeni nu vrea să fie cel care le spune mii de oameni că divorțurile, moștenirile sau hotărârile lor nu există – dar fiecare avalanșă începe cu o singură piatră”, a declarat avocatul Bartosz Stasik.
În centrul disputei se află Consiliul Național al Magistraturii (KRS), organismul responsabil cu numirea judecătorilor. În 2017, guvernul PiS a modificat regulile astfel încât parlamentul, nu magistrații, să numească majoritatea membrilor consiliului. Până la pronunțarea instanțelor europene, sute de judecători fuseseră deja numiți sau promovați.
Pentru a limita efectele crizei, guvernul Tusk a propus o lege care ar permite cuplurilor fără copii să divorțeze administrativ, la oficiile de stare civilă, evitând instanțele. Inițiativa a stârnit însă controverse politice.
Ministrul Justiției, Waldemar Żurek, a catalogat hotărârea din Giżycko drept „foarte îngrijorătoare”, avertizând că disputa legată de neo-judecători a ajuns în „cele mai sensibile domenii ale vieții cetățenilor – familia, finanțele și certitudinea juridică de bază”. El a pus situația pe seama reformelor promovate de Ziobro și a acuzat blocajele legislative generate de președintele Karol Nawrocki, aliat al PiS.
De cealaltă parte, PiS și susținătorii săi folosesc cazul ca argument împotriva guvernului Tusk. Zbigniew Ziobro, aflat în prezent în Budapesta, unde a primit azil politic, a declarat că decizia demonstrează că actuala guvernare este dispusă să provoace „haos și anarhie” pentru a desființa reformele anterioare, chiar cu prețul distrugerii vieților oamenilor obișnuiți.























































