Medvedev, după atacul asupra podului Kerci: conducerea de vârf a ''formaţiunilor teroriste'' trebuie distrusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat luni că Rusia trebuie să distrugă ceea ce a numit conducerea de vârf a ''formaţiunilor teroriste'' după atacul din noaptea de duminică spre luni asupra podului Kerci din Crimeea, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Medvedev a denunțat un atac terorist organizat cu ajutorul occidentului FOTO EPA-EFE
Medvedev a denunțat un atac terorist organizat cu ajutorul occidentului FOTO EPA-EFE

Autoritățile ruse susţin că două persoane au fost ucise şi una rănită în exploziilor la podul Crimeei, și acuză serviciile speciale din Ucraina pentru acest atac.

De asemenea, Moscova acuză implicarea Washingtonului şi a Londrei.

''Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost comis de regimul de la Kiev. Acest regim este terorist şi are toate caracteristicile unei grupări internaţionale de criminalitate organizată. Deciziile sunt luate de oficialităţi şi armate ucrainene cu participarea directă a agenţiilor de informaţii şi a unor politicieni americani şi britanici. SUA şi Marea Britanie sunt responsabile pentru o structură teroristă de stat'', a afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Armata ucraineană a sugerat că Moscova s-ar afla în spatele atacului, în timp ce media ucrainene au relatat că serviciile de securitate ucrainene au atacat podul cu drone marine.

„Crearea unor astfel de provocări, pe care autoritățile de ocupație din Crimeea le raportează imediat foarte vocal, este o modalitate tipică de rezolvare a problemelor de către autoritățile din Crimeea și țara agresoare", a declarat Humeniuk pentru postul național de televiziune Rada.

Imagini cu exploziile de pe Podul Crimeei

Primele imagini care ar fi surprins momentul exploziilor de pe podul Crimeei au fost difuzate de publicația bielorusă Nexta, care a postat pe Twitter un clip preluat din surse ruse.

Podul Kerci a fost construit la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Podul face legătura între peninsula de la Marea Neagră şi Rusia şi reprezintă un simbol al prezenţei ruse în Crimeea.

Infrastructura reprezintă totodată o rută-cheie de aprovizionare terestră pentru personalul militar rus staţionat în Crimeea, o regiune care joacă un rol-cheie în susţinerea trupelor ruse care ocupă sudul Ucrainei.

Podul Kerci a fost atacat pentru prima dată cu explozibili în octombrie anul trecut, într-o acţiune care a stârnit euforie în Ucraina şi ameninţări cu o nouă escaladare militară din partea Rusiei.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite