Marea Britanie: Două bombardiere ruseşti au survolat spaţiul aerian britanic | adevarul.ro

Marea Britanie: Două bombardiere ruseşti au survolat spaţiul aerian britanic

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Două bombardiere de tip Tupolev 160 (Tu 160), aparţinând forţelor aeriene ruse, avioane care pot transporta arme nucleare, au pătruns, joi, în spaţiul aerian al Marii Britanii, după cum informează Sky News.

Sursa citată precizează că cele două aparate au sorvolat timp de patru ore insula Lewis, chiar dacă acestea au fost interceptate de două avioane de luptă de tip Tornado F3, care aparţineau forţelor aeriene ale Marii Britanii (RAF). Aparatele Tornado F3 fac parte din cadrul Escadronului 111, acestea decolând de la Baza Leuchars, aflată în Fife (Scoţia).

Mai citiţi şi:

VIDEO Duşmanii aviaţiei, de la condiţii meteo la terorişti

Scotland Yard anticipează noi atacuri teroriste asupra curselor aeriene occidentale

Avioanele de luptă britanice au escortat bombardirele Tu 160 către sud, de-a lungul coastei Irlandei de Nord, după care, ulterior, s-au îndreptat spre nord, părăsind spaţiul aerian al Marii Britanii. Cele două aparate ruseşti au fost localizate în dreptul Insulelor Hebride (Scoţia).

În opinia comandantului Escadronului 111, Mark Gorringe, acesta nu poate fi considerat un "incident neobişnuit". "Oamenii ar fi surprinşi să afle că echipajele noastre au fost nevoite să intercepteze avioane ruseşti de mai mult de 20 de ori, de la începutul lui 2009", a declarat el.

"Piloţiii, navigatorii şi tot personalul de la baza Leuchars fac eforturi foarte mari pentru a asigura Marii Britanii o Forţă de Reacţie Rapidă la Alertă în mod permanent, care poate reacţiona în câteva minute, pentru apărarea ţării de aeronave neidentificate care pătrund în spaţiul nostru aerian, sau pentru a ajuta avioane în caz de nevoie", a adăugat comandantul.

Ministerul Apărării al Marii Britanii a subliniat faptul că nu a existat niciun indiciu potrivit căruia cele două avioane ar fi intenţionat să intre în spaţiul aerian al Marii Britanii.

Aparatele de tip Tupolev 160 sunt bombardiere grele, care au fost utilizate pentru prima dată în timpul fostei Uniuni Sovietice. Bombardierele de tip Tu160 pot transporta până la 40 de tone de armament. Ele prezintă cea mai dificilă decolare, dar şi cea mai mare viteză dintre toate aparatele de luptă. Cel puţin 16 de astfel de modele se află, în prezent, în serviciul forţelor aeriene ale Rusiei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite