Manifestaţie tensionatã la Madrid împotriva reducerilor bugetare în domeniul sãnãtãţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul lui Mariano Rajoy (foto) vrea să economisească şapte miliarde de euro în domeniul sănătăţii FOTO Mediafax
Guvernul lui Mariano Rajoy (foto) vrea să economisească şapte miliarde de euro în domeniul sănătăţii FOTO Mediafax

Mii de manifestanţi s-au adunat miercuri, într-o atmosferã tensionatã, în faţa Adunãrii regionale de la Madrid pentru a protesta faţã de reducerile bugetare din domeniul sãnãtãţii publice prevãzute de guvernul regional conservator, relateazã AFP.

Strigând "Este furt, nu reducere" şi "Ruşine!" în zgomotul asurzitor provocat de fluiere, medici, infirmiere şi pacienţi s-au confruntat cu poliţiştii timp de peste o orã.

O pancartã denunţa "reducerile criminale din sãnãtatea publicã".

Poliţia a dispersat, în final, manifestanţii.

În acest timp, deputaţii regionali dezbãteau bugetul pe 2013 care prevede mai ales privatizarea a şase spitale şi 27 de dispensare din regiune cu scopul de a economisi peste 500 de milioane euro.

"Vrem sã le demonstrãm cã sãnãtatea poate fi finanţatã altfel", a explicat Elena Moral, o îngrijitoare în vârstã de 47 de ani.

Medicii şi infirmierele madrilene au sporit acţiunile de protest însoţite de greve în anumite centre spitaliceşti, dupã anunţul acestui plan de economii care se adaugã celui anunţat deja de guvernul spaniol.

Angajat într-o cursã istoricã de austeritate, guvernul lui Mariano Rajoy vrea sã economiseascã şapte miliarde de euro în domeniul sãnãtãţii, un efort care are consecinţe asupra finanţelor regiunilor care se ocupã de bugetul acestui domeniu.

Duminicã, zeci de mii de manifestanţi au defilat, plecând din faţa a mai multe spitale din capitala spaniolã, pentru a se aduna în centrul oraşului, în celebra piaţã Puerta del Sol.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite