Mai multe state europene vor trimite experţi în Italia să verifice starea clădirilor după cutremur
Experţi din mai multe state europene vor sosi în Italia în aceste zile pentru a evalua starea clădirilor după cutremurul de luni din centrul Italiei, care a provocat până în prezent moartea a aproape 300 de persoane, potrivit unui anunţ al Comisie Europene, citată de AFP şi preluată de NewsIn.
La cererea Italiei, care a solicitat ajutorul statelor vecine, "Grecia, Germania, Franţa, Spania şi Suedia au propus deja (să trimită - n.red.) experţi tehnici prin intermediul Mecanismului Comunitar pentru Protecţie Civilă", a anunţat Comisia într-un comunicat. "Alte oferte sunt aşteptate în timpul zilei", a adăugat CE.
Aceste state au propus "zece experţi specializaţi în stabilirea stadiului (în care se află - n.red.) clădirile după cutremure", a precizat instituţia europeană.
Mecanismul European pentru Protecţie Civilă este un sistem de informare, supraveghere şi coordonare al cărui scop este să faciliteze cooperarea între statele europene pentru a ajuta ţările afectate de catastrofe naturale.
În plus, guvernul italian a solicitat şi fonduri din partea CE pentru a putea face faţă consecinţelor seismului.



















































