Macron și Scholz, mesaje de susținere pentru Ucraina: „Pentru victorie și pentru pace”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, le-a adresat vineri un mesaj de „solidaritate” ucrainenilor, urându-le „victorie şi pace”. La rândul său, cancelarul Olaf Scholz a subliniat că Germania va sprijini Ucraina „cât de mult este necesar”.

Zelenski, dând mâna cu Scholz în prezența lui Macron în timpul unei vizite la Paris FOTO EPA-EFE
Zelenski, dând mâna cu Scholz în prezența lui Macron în timpul unei vizite la Paris FOTO EPA-EFE

„Ucrainence, ucraineni, Franţa este alături de voi. Pentru solidaritate, pentru victorie şi pentru pace”, a scris Macron pe contul său de Twitter, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La rândul său, cancelarul Olaf Scholz a subliniat, într-un mesaj video transmis vineri, că Germania va sprijini Ucraina „cât de puternic şi de mult este necesar”.

„Ceea ce ne impresionează pe toţi foarte mult este determinarea şi curajul ucrainenilor, cum îşi apără libertatea”, a remarcat Scholz.

„Germania îi sprijină cât de puternic şi de mult este necesar”, a arătat el, precizând că ajutorul german de până acum pentru Ucraina - financiar, umanitar şi în armament - a depăşit 14 miliarde de euro.

„Cu cât mai devreme preşedintele rus înţelege că nu îşi va atinge obiectivele imperialiste, cu atât mai mari vor fi şansele unui sfârşit în curând al războiului”, a apreciat Scholz.

Guvernul german va face tot posibilul „pentru a asigura că nu există o escaladare a războiului între Rusia şi NATO”, a dat asigurări el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite