Analiză Macron pierde teren, iar Europa își pierde echilibrul

Instabilitatea politică din Franţa, alimentată de eşecurile repetate ale preşedintelui Emmanuel Macron în formarea unor coaliţii guvernamentale stabile, riscă să se transforme într-un veritabil factor de dezechilibru pentru întreaga construcţie europeană. Lipsit de o majoritate parlamentară şi înconjurat de o clasă politică polarizată, liderul francez pare, potrivit unei analize publicate de The Sunday Times, să se apropie periculos de momentul în care va pierde complet controlul asupra mecanismelor guvernării.

Emmanuel Macron, președintele Franței/FOTO:Profimedia

Economistul britanic David Marsh îl descrie pe Macron drept un lider „menținut artificial în viață”, iar prăpastia tot mai vizibilă dintre ambiţiile sale internaţionale şi lipsa unor rezultate concrete pe plan intern alimentează deziluzia unui electorat tot mai impacientat. Plecarea sa de pe scena politică, deşi improbabilă în viitorul imediat, nu ar fi, pentru o parte semnificativă a opiniei publice franceze, o pierdere.

Dar o astfel de evoluţie ar reprezenta o lovitură serioasă pentru poziţia Europei în lume. Franţa, al doilea pilon al Uniunii Europene, a fost în ultimii ani un actor vocal în promovarea unei agende europene ambiţioase, iar slăbirea acestui pol de influenţă vine într-un moment de fragilitate generală în Occident.

Problemele structurale ale Franței și contrastul cu Germania

Contextul economic nu avantajează Parisul. În ultimii zece ani, guvernele franceze au fost caracterizate de cheltuieli publice excesive, în contrast cu disciplina fiscală impusă de Berlin. Dacă în 2007 datoria publică a celor două state era comparabilă, astăzi Franţa a ajuns la un raport datorie/PIB de peste 114%, în timp ce Germania menţine un nivel de aproximativ 60%.

Incapacitatea de a reforma sistemul social, de a reduce deficitul bugetar şi de a se conforma regulilor fiscale europene a subminat şi mai mult eforturile lui Macron de a construi majorităţi funcţionale. Pe acest fond, o eventuală accedere la putere a extremei drepte — fie sub forma lui Marine Le Pen, fie a lui Jordan Bardella — devine din ce în ce mai plauzibilă.

Este de aşteptat ca un viitor guvern naţionalist francez să nu propună un Frexit imediat sau renunţarea la moneda unică, ci mai curând să exercite presiuni asupra Bruxelles-ului — şi implicit asupra Berlinului — pentru relaxarea regulilor fiscale, extinderea împrumuturilor comune şi eventuale forme de sprijin financiar direct. Răspunsul cancelarului german Friedrich Merz, constrâns el însuşi de propriile limite interne, va fi cel mai probabil unul rezervat.

Criza de la Paris are ecou și în afara UE

Criza franceză nu este izolată. Impactul ei se resimte şi în Regatul Unit, aflat într-o poziţie delicată în urma Brexitului, dar încă profund legat economic de continent. Sub presiunea protecţionismului american, UE a anunţat recent majorarea taxelor pentru importurile de oţel — o măsură cu potenţial destabilizator pentru industria siderurgică britanică.

Pentru a ieşi din acest cerc vicios, Europa are nevoie de o reformă structurală profundă: simplificarea birocraţiei, integrarea mai strânsă a pieţelor financiare, eficientizarea colaborării în materie de apărare, ştiinţă şi tehnologie — inclusiv în domenii strategice precum inteligenţa artificială şi calculul cuantic. În acest proces, este esenţială implicarea unor parteneri din afara UE, precum Marea Britanie, Elveţia sau Norvegia.

Războiul din Ucraina și vulnerabilitățile interne ale Europei

Pe fundalul războiului din Ucraina, capacitatea Europei de a proiecta unitate și forță este pusă la încercare. Prelungirea conflictului este o dovadă a eşecului strategic al lui Vladimir Putin, dar totodată scoate în evidenţă fragilităţile unei Europe care încă nu a reuşit să răspundă unitar provocărilor de securitate.

Consolidarea cooperării în cadrul NATO rămâne un obiectiv-cheie pentru continent, dar această coeziune devine imposibilă în lipsa unui leadership stabil în capitalele mari. În acest sens, criza politică de la Paris este cu atât mai îngrijorătoare. Sistemul celei de-a V-a Republici, conceput pentru a favoriza stabilitatea prezidențială, nu prevede mecanisme eficiente de guvernare în lipsa unei majorități clare — ceea ce duce la blocaje instituționale, aşa cum s-a văzut după alegerile anticipate convocate de Macron în vara anului 2024.

Numirea recentă a lui Sébastien Lecornu în funcţia de prim-ministru, deşi surprinzătoare, nu a rezolvat criza, ba dimpotrivă: Lecornu declarase anterior că intenţionează să se retragă din viaţa politică. Situaţia tensionată complică inclusiv capacitatea Franţei de a sprijini în mod activ Ucraina în faţa agresiunii ruse, aşa cum observa recent fostul ministru de externe ucrainean, Oleg Shamsur.

Final de drum pentru Macron?

Pentru Emmanuel Macron, marja de manevră se îngustează rapid. Iar Europa, aflată deja într-un echilibru precar între stagnare economică, presiuni geopolitice şi crize interne, riscă să intre într-o fază de incertitudine acută. În lipsa unor lideri credibili şi stabili, proiectul european rămâne vulnerabil în faţa tentaţiilor populiste, a presiunilor externe şi a propriei oboseli instituţionale.