Londra negociază cu Parisul înfiinţarea unui nou centru pentru imigranţi

Londra negociază cu Parisul înfiinţarea unui nou centru în împrejurimile oraşului-port francez Calais /nord/ pentru imigranţii care încearcă să intre ilegal în Marea Britanie, a declarat marţi ministrul britanic al imigraţiei, Phil Woolas, informează AFP, citată de Agerpres.
Imigranţii ar urma să fie plasaţi în centrul din Calais dacă nu vor trece de controalele serviciilor de imigraţie britanice, după care vor fi repatriaţi cu curse charter organizate de Ministerul britanic de Interne, a explicat Woolas.
''Vrem să facem mai multă publicitate în legătură cu expulzările, deoarece vrem să transmitem mesajul până în Afganistan şi Irak că Marea Britanie nu este Pământul Făgăduinţei'', a declarat Woolas.
Proiectul referitor la centrul de detenţie şi zborurile charter, care ar putea contribui la repatrierea în Afganistan şi Irak a sute de imigranţi ilegali, face parte dintr-un ansamblu de măsuri studiate de Franţa şi Marea Britanie şi destinate combaterii imigraţiei ilegale prin Canalul Mânecii.
Potrivit declaraţiilor lui Woolas, proiectul nu este decât în stadiul de discuţii şi Londra speră să ajungă la un acord spre sfârşitul lunii aprilie, înainte de summit-ul franco-britanic prevăzut să aibă loc la jumătatea lunii mai a.c.
Sute de candidaţi la imigraţie în Marea Britanie, dintre care majoritatea refugiaţi irakieni şi afgani, trăiesc în condiţii foarte precare în împrejurimile oraşului Calais, în speranţa că se vor îmbarca în mod clandestin pe un feribot pentru a ajunge în Marea Britanie.
Centrul din Calais nu va semăna cu cel pentru refugiaţi de la Sangate, unde Crucea Roşie oferea adăpost şi hrană pentru imigranţi, şi care a fost închis în 2002.




















































