LIVE TEXT | Război în Ucraina. O coloană militară rusă se îndreaptă spre Zaporojie. Ruşii ar intenţiona să cucerească întreaga regiune Harkov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Este a 144-a zi de la începutul războiului în Ucraina. O coloană militară rusă se îndreaptă spre Zaporojie. Zelenski a anunţat că niciun atac al ruşilor nu va putea rupe unitatea ucrainenilor.

UPDATE 21.44 Banca centrală a Ucrainei a vândut rezerve de aur în valoare de 12,4 miliarde de dolari de la începutul invaziei Rusiei

Banca centrală a Ucrainei a vândut rezerve de aur în valoare de 12,4 miliarde de dolari de la începutul invaziei Rusiei, pe 24 februarie, a declarat duminică directorul adjunct al băncii, transmite Reuters.

”Vindem (acest aur) pentru ca importatorii noştri să poată cumpăra bunuri necesare pentru ţară”, a declarat viceguvernatorul Kateryna Rozhkova pentru televiziunea naţională.

Ea a spus că aurul nu a fost vândut pentru a sprijini moneda hrivna a Ucrainei.

UPDATE 21.03 Generalul Ben Hodges: Armata rusă e extenuată şi poate fi scoasă din Ucraina în acest an

Fostul comandant al trupelor SUA în Europa, generalul în rezervă Ben Hodges, a apreciat într-un interviu pentru businessinsider.com că militarii ucraineni au capacitatea de a alunga forţele invadatoare ruse din teritoriile ocupate până la finele acestui an întrucât, ajunse la epuizare, acestea „nu prea au ce să mai facă” în acest moment.

„Din punctul meu de vedere, ori de câte ori ruşii nu au avantajul copleşitor al puterii de foc, ucrainenii ies câştigători în 100% din cazuri. Prin urmare, oferind ucrainenilor capacitatea de a lovi artileria, rachetele, depozitele de muniţii şi posturile de comandă este mijlocul prin care se elimină şi perturbă singurul lucru pe care îl au ruşii de partea lor” pe câmpul de luptă. În plus, ucrainenii sunt avantajaţi de moralul superior, în timp ce ruşii sunt împiedicaţi de lipsa de resurse şi mijloace militare să facă „progrese semnificative” pe câmpul de luptă.

Hodges apreciază, conform businessinsider.com, că fosta Armată Roşie ar dori să menţină un război de uzură, întrucât nu „pot face nimic altceva”, motiv pentru care conflictul s-ar putea întinde până la finele anului, Moscova sperând că Occidentul îşi va pierde treptat interesul pentru conflict pe fondul  problemelor interne produse de creşterea preţului la gaze sau inflaţie. 


UPDATE 18.37 Rămaşi fără case, zeci de locuitori din localitatea ucraineană Irpin au fost cazaţi în vagoane de tren

Patru vagoane de tren au devenit adăpost temporar pentru zeci de ucraineni care şi-au pierdut casele în timpul războiului. Aceştia dispun de toate utilităţile, inclusive de un vagon restaurant în care primesc trei mese pe zi din partea Crucii Roşii. 

Zeci de persoane din localitatea ucraineană Irpin, aflată la aproximativ 25 de kilometri Nord-Vest de Kiev, ale căror locuinţe au fost distruse în urma atacurilor militarilor ruşi din lunile februarie şi martie, au fost cazate în mai multe vagoane puse la dispoziţie de Căile Ferate din Ucraina, în cadrul unui proiect intitulat „Orăşelul Căilor Ferate", transmite Agerpres prin trimisul special pe teren, Cristian Lupaşcu.


UPDATE 16.54 Rusia a pierdut mai mult de 30% din capacitatea forţelor terestre în războiul din Ucraina, respectiv 50.000 de soldaţi morţi sau răniţi, spune un oficial britanic

Rusia a pierdut mai mult de 30% din capacitatea forţelor terestre, respectiv 50.000 de soldaţi care fie au murit, fie au fost răniţi în timpul luptei, a declarat amiralul Sir Tony Radakin, şeful personalului de apărare al Regatului Unit, la emisiunea BBC One Sunday Morning, potrivit The Guardian.

Din această cauză, armata Ucrainei este „absolut” convinsă că va câştiga războiul, relatează agenţia de presă britanică PA Media.

„Intenţia lor este absolut clară şi vor să recucerească întregul teritoriu în ceea ce priveşte Ucraina şi văd o Rusie care se luptă, o Rusie despre care considerăm că şi-a pierdut mai mult de 30% din capacitatea forţelor terestre”, a mai spus el.

Radakin a clarificat că este vorba despre 50.000 de soldaţi ruşi care fie au murit, fie au fost răniţi în timpul conflictului. În plus, aproximativ 1.700 de tancuri ruseşti şi în jur de 4.000 de vehicule de luptă blindate au fost distruse în luptă.

„Rusia a început această invazie cu ambiţia de a cuceri toată Ucraina, Rusia a avut ambiţia de a cuceri oraşele în primele 30 de zile, Rusia a avut ambiţia de a crea fracturi şi de a aplica presiune asupra NATO – aceasta este Rusia ca o provocare pentru ordinea mondială, Rusia eşuează în toate aceste ambiţii, Rusia este o naţiune mai slăbită decât era la începutul lunii februarie”, a conchis Rabakin.


UPDATE 16.43 O nouă ameninţare lansată de Dmitri Medvedev. Ucraina, avertizată cu „ziua judecăţii” în cazul în care va bombarda Crimeea

Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse şi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a informat că, dacă se vor concretiza ameninţările ucrainene cu privire la un posibil bombardament asupra Crimeei, atunci pentru ucraineni va veni „ziua judecăţii”, relatează Interfax.ru.

În cadrul unei întrevederi cu veteranii „Marelui Război Patriotic” de la Volgograd, Medvedev a făcut observaţii cu privire la intenţiile Kievului de a „continua campania, după cum se spune acum, până la ultimul ucrainean”. 

Conform vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, acest lucru va determina prăbuşirea regimului politic de la Kiev. 

 „Asta în ciuda faptului că nişte clovni exaltaţi care apar acolo din când în când cu câteva declaraţii încearcă să ne ameninţe, mă refer la atacul asupra Crimeei şi aşa mai departe”, a afirmat Dmitri Medvedev, conform Interfax.ru.

„În acest sens, vreau să spun că este destul de evident că ei înţeleg consecinţele unor astfel de declaraţii, iar consecinţele sunt evidente. Dacă se întâmplă aşa ceva, pentru ei toţi va veni imediat „ziua judecăţii”. Foarte rapid”, a informat Medvedev.


UPDATE 15.00 Forţele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 61 de focuri de artilerie împotriva poziţiilor apărătorilor ucraineni din regiunea Zaporojie, relatează Zerkalo Nedeli.

Potrivit publicaţiei ucrainene, care citează administraţia civilo-militară din Zaporojie, în pofida atacurilor invadatorilor ruşi, situaţia rămâne neschimbată pe frontul din această regiune.

În afară de poziţiile apărătorilor ucraineni, forţele ruse au luat la ţintă infrastructuri civile în localităţile Novoiakovlevka, Verhniaia Tresnia şi Lukianovka.

Pe de altă parte, 743 de persoane, dintre care 174 de copii, au fost evacuate în ultimele 24 de ore din localităţi expuse luptelor în regiunea Zaporojie.

În plus, în teritoriile ocupate din Zaporojie, populaţia este ameninţată cu deportarea în cazul manifestării unor poziţii pro-ucrainene.


UPDATE 11.20 Rusia îşi consolidează poziţiile defensive din zonele pe care le-a ocupat în sudul Ucrainei, a anunţat duminică Ministerul Apărării britanic, potrivit Reuters.

Această consolidare include deplasări de efective şi echipamente militare între oraşele Mariupol şi Zaporojie, potrivit Agerpres. 

De asemenea, sunt întărite măsurile de securitate în zona oraşului Melitopol, a scris pe Twitter ministerul citat.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de informaţii militare ucrainene, Vadim Skibiţki, a declarat că forţele ruse se pregătesc pentru următoarea fază a ofensivei lor din Ucraina. „Nu este vorba doar de lovituri de rachete din aer şi de pe mare. Putem vedea bombardamente pe întreaga linie de contact, de-a lungul întregii linii a frontului. Există o folosire activă a aviaţiei tactice şi a elicopterelor de atac”, a spus Skibiţki.

„Există într-adevăr o anumită activare a inamicului pe toată linia frontului. În mod clar sunt în desfăşurare acum pregătiri pentru următoarea etapă a ofensivei”, a adăugat reprezentantul armatei ucrainene.

Un obiectiv vizat de Rusia este cucerirea oraşului Sloviansk, situat în regiunea Doneţk.

Kievul a afirmat că în ultimele trei zile cel puţin 40 de oameni au fost ucişi în bombardamentele ruse în zone urbane.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova afirmă că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. 


UPDATE 09.34 Ruşii au furat softurile centralei care măsoară radioactivitatea de la Cernobîl, invocând că acolo s-ar produce armament nuclear

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parţial nefuncţional, după ce militarii ruşi au furat, în timpul ocupaţiei din lunile februarie şi martie, softurile echipamentelor, a declarat, pentru Agerpres, directorul adjunct al centrului, Olexandr Barsukov.

Potrivit acestuia, armata Rusiei ar fi sustras hardurile calculatoarelor şi programele cu care lucrau specialiştii Centrului de măsurare a radioactivităţii, având suspiciunea că în aceste laboratoare Ucraina ar crea armament nuclear, scrie Agerpres

"Când ocupanţii au intrat aici, din relatările celor care au rămas aici, au fost desfăcute toate calculatoarele. Ei susţineau că noi aici ne pregăteam pentru crearea armamentului nuclear. Era o informaţie falsă. Au stricat toate computerele şi softul cu care lucrau toate echipamentele pe care le avem aici. Probabil au căutat informaţii. Au scos toate hardurile şi le-au aruncat prin jur. Am încercat să le căutăm şi să le montăm din nou, dar până acum acest lucru a fost imposibil. Conducerea unităţii noastre duce tratative cu diferite companii, inclusiv cu companiile care ne-au furnizat aceste echipamente. Comisia Europeană ne-a ajutat să creăm acest laborator şi în scurt timp ne-au promis că ne vor aduce softuri noi şi vom încerca să repornim aceste echipamente", a afirmat Olexandr Barsukov.


UPDATE 09.14 Ministrul rus al Apărării a anunţat încheierea pauzei operaţionale din Donbas şi a ordonat intensificarea operaţiunilor ofensive pe toate axele. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War) / ISW, ritmul atacurilor ruse va fluctua probabil sau chiar „va fi unul bâlbâit”. Experţii ISW au observat că, în urma ordinului dat de ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, forţele ruse au efectuat mai puţine atacuri la sol decât în ziua precedentă. Au menţinut însă numărul loviturilor de artilerie şi cu rachete, în creştere faţă de ultima săptămână.

ISW face legătură între insistenţa ruşilor de a cuceri o localitate lipsită de relevanţă strategică  la nord de oraşul Harkov şi unele interceptări făcute publice de SBU şi emite ipoteza că Vladimir Putin ar fi putut ordona armatei sale cucerirea întregii regiuni Harkov, precum şi a oraşului cu acelaşi nume, care este al doilea ca mărime după Kiev. Oraşul are 1,4 milioane de locuitori, o treime dintre ei fiind rusofoni, iar încă de la începutul invaziei, ruşii au încercat de mai multe ori să-l cucerească. După Mariupol şi oraşele mai mici din Donbas, Harkov a fost probabil cel mai grav bombardat, până când Armata Ucraineană a reuşit să îi scoată pe ruşi din raza de artilerie a oraşului, în decursul lunilor mai şi iunie. ISW consideră că Armata Rusă are şanse mici să cucerească Harkov.


UPDATE 05:00 Oraşul Pokrovsk a fost atacat cu rachete ruseşti

Primarul oraşului Pokrovsk, Ruslan Trebuşkin, a anunţat că localitatea a fost bombardată cu mai multe rachete ruseşti. Au fost înregistrate mai multe victime şi răniţi din rândul populaţiei.

„Loviturile cu rachete asupra comunităţii Pokrovsk continuă. Aşa au fost avariate case, iată o maşină spartă. Sunt victime, sunt răniţi în rândul populaţiei civile. Oamenii au rămas fără locuinţe, multe case au fost avariate: ferestre şi uşi sparte, totul a fost împins în interiorul şi în afara caselor”, a spus Ruslan Trebuşkin. 


UPDATE 03:00 Au fost identificate toate cele 23 de victime ale atacului de la Viniţa

Guvernatorul Serghei Borzov a anunţat că toate cele 23 de victime ale atactului cu rachete de la Viniţa au fost identificate. În prezent 68 de persoane sunt spitalizate. Serghei Morhunov, primarul din Viniţa, a spus că familiile victimelor şi răniţilor vor primi un ajutor în valoare de 1.700 de dolari şi 850 de dolari.


UPDATE 00:00 O coloană militară rusă se îndreaptă spre Zaporojie

Consilierul primarului din Mariupol a declarat că o mare coloană de vehicule militare ruseşti au fost observate îndreptându-se spre regiunea Zaporojie. 

"Observăm în continuare mişcări de echipamente militare (ruseşti) dincolo de Mariupol. Ieri, un mare convoi de circa o sută de unităţi de echipament militar a trecut prin oraş în direcţia regiunii Zaporojie", a transmis pe Telegram Petro Andriuscenko.


Zelenski afirmă că nicio rachetă sau artilerie rusească nu va rupe unitatea ţării

Liderul de la Kiev a declarat în timpul discursului de sâmbătă noapte, adresat poporului ucrainean, că "nicio rachetă sau artilerie rusească nu poate rupe unitatea noastră". 

Discursul lui Zelenski a avut loc la 32 de ani de la semnarea declaraţiei de independenţă a Ucrainei, relatează news.ro.

"Ucraina a rezistat loviturilor brutale ale Rusiei. Am reuşit deja să eliberăm o parte din teritoriul care a fost ocupat după 24 februarie. Vom elibera treptat şi alte regiuni ale statului nostru aflate în prezent sub ocupaţie. În timpul unui asemenea război, am putut obţine statutul de candidat la UE. Am menţinut stabilitatea instituţiilor publice. Sistemul de energie a fost reconstruit pentru a funcţiona în reţeaua electrică a continentului european. Toate procesele logistice din stat – militare şi economice – au fost recanalizate.

Şi cel mai important, menţinem unitatea internă, depăşind conflictele şi contradicţiile care ne împiedicaseră în trecut. Este evident că orice rachetă şi artilerie a Rusiei nu va reuşi să ne distrugă unitatea şi să ne scoată de pe calea noastră. Şi ar trebui să fie la fel de evident că unitatea ucraineană nu poate fi ruptă prin minciuni sau intimidare, informaţii false sau teorii ale conspiraţiei.", a declarat Zelenki.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite