LIVE TEXT | Război în Ucraina. Lupte intense în Herson. Explozii la periferia orașului ocupat
0Ocupanții ruși încearcă să-i asigure pe locuitorii orașului că în curând totul va fi bine. Au început să repare câteva drumuri și promit că vor restabili alimentarea cu gaz. Totuși, localnicii nu cred poveștile rușilor.

UPDATE 21.24 UE este divizată în privința restricțiilor de călătorie pentru ruși: „Nu trebuie să avem o nouă cortină de fier”
Cehii vor să suspende acordul din 2007 care a făcut mai uşor pentru turiştii ruşi să solicite vize, în timp ce alţi membri au cerut interzicerea totală a vizelor. Dar alţi membri ai UE, inclusiv Ungaria, Luxemburg şi Austria, s-au pronunţat împotriva acestei măsuri.
"Nu este loc pentru turism", a declarat ministrul ceh de externe Jan Lipavsky reporterilor, adăugând că măsura "ar trimite un semnal elitei de la Moscova şi Sankt Petersburg", acum libere să călătorească.
Oficialul instalat de ruși la conducerea regiunii ocupate Herson, pe numele său Kirill Stremusov, care numește drept „fake” acțiunile ofensive dezlănțuite de ucraineni și îi îndeamnă pe locuitorii din zonă să fie calmi fiindcă „totul e în regulă”, își transmitea apelurile la calm dintr-un hotel de cinci stele din Rusia, relatează Sky News.
Stremusov a publicat pe Telegram mai multe înregistrări video în care îi asigură pe locuitorii din Herson că „totul e regulă” și că el „va continua să meargă prin Herson” în pofida intensificării luptelor pe frontul din sud, potrivit publicației Sky News.
UPDATE 19.06 Oficiali americani: Rușii au primit dronele iraniene și nu sunt mulțumiți de ele
Rusia a primit prima tranșă de drone iraniene acum mai puțin de două săptămâni, iar rușii ar fi întâmpinat probleme tehnice în manevrarea lor, susțin oficiali americani care au vorbit sub rezerva anonimatului, potrivit Washington Post.
Rusia a preluat primele dronele de fabricație iranienă pentru le folosi în luptele din Ucraina, primele avioane încărcate cu cel puțin două tipuri de vehicule aeriene fără pilot plecând din Iran pe 19 august. Este vorba de modelele Mohajer-6 și Shahed, capabile să poarte muniție pentru atacuri asupra radarelor, artileriei și altor ținte militare, potrivit informațiilor colectate de SUA și alte agenții de spionaj.
Cu toate că noile arme ar putea oferi un impuls semnificativ efortului de război al Rusiei împotriva Ucrainei, transferul a fost afectat de probleme tehnice, au declarat oficialii de securitate din Statele Unite și dintr-o țară aliată. La primele teste efectuate de ruși, dronele iraniene au suferit numeroase eșecuri, au dezvăluit aceștia.
„Există câteva erori ale sistemului”, a spus un oficial aliat al securității al cărui guvern a monitorizat îndeaproape transferul. Oficialul a vorbit sub condiția anonimatului și a cerut ca naționalitatea sa să nu fie dezvăluită având în vedere caracterul sensibil al informațiilor. „Rușii nu sunt mulțumiți”, a spus oficialul.
Rusia bombardează culoarul de trecere al inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) către centrala nucleară Zaporojie, a afirmat Mikhailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, conform Kyiv Independent.
„Rusia bombardează în mod deliberat coridoarele prin care misiunea AIEA ar trebui să ajungă la CN Zaporojie”, a transmis pe Twitter, Mikhailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
UPDATE 17.21 Ar putea slăbirea capacității de luptă a Flotei Mării Negre să întoarcă cursul războiului în favoarea Ucrainei?
Odată o forță de temut, Flota rusă de la Marea Neagră a ajuns să ocupe un rol secundar după ce a fost serios avariată de atacurile ucrainene, relatează Politico.
Când Rusia a declanșat invazia pe sacră largă, Flota Mării Negre din Peninsula Crimeea a fost în centrul acțiunii lansând rachete de croazieră Kalibr asupra unor ținte aflate adânc în teritoriul ucrainean, blocând accesul la porturi și amenințând cu debarcarea amfibie la Odesa.
Situația s-a schimbat fundamental de atunci, ucrainenii reușind să ia inițiativa și să riposteze cu lovituri de rachete și atacuri neașteptate în urma cărora armata rusă și-a pierdut nava-amiral Moscova și jumătate din aviația Flotei Mării Negre.
Deși Flota Mării Negre era o forță redutabilă care a ținut inițial piept micii capacități navale ucrainene, adevărata fala a Marinei ruse este Flota Nordului din Severomorsk, cea mai mare și modernă forță maritimă a Kremlinului, folosită pentru pregătirea invaziei.
Bătăi, tortură, lipsa hranei și a îngrijirilor medicale, așa a descris condițiile de detenție un fost deținut al închisorii din Olenivka, relatează The Moscow Times. Cu o lună în urmă, închisoarea Olenivka, situată la 30 de kilometri sud-est de orașul Donețk, a fost ținta unui atac, în urma căruia peste 50 de prizonieri de război ucraineni au murit. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de săvârșirea bombardamentului.
În timp ce închisoarea a fost vizitată de oficiali ruși de rang înalt, anchetatorii independenți nu au fost autorizați să pătrundă în sit. În schimb, analize independente și declarațiile mai multor martori sugerează că abuzul reprezenta o rutină în clădire înainte ca bombardamentul să aibă loc.
Evgheni Maliarciuk a fost trimis la Olenivka la începutul lunii aprilie, după ce a fost reținut de luptătorii separatiști proruși, în timp ce ajuta la evacuarea civililor din orașul său natal, Mariupol.
„Nu credeam că asemenea condiții ca cele cu care m-am confruntat în Olenivka încă mai există în secolul 21. Când am ajuns, am fost forțați să stăm ore în șir într-o poziție ghemuită. Unii prizonieri au fost bătuți. Ei (n.r. gardienii închisorii) ne-au percheziționat, ne-au dezbrăcat și au țipat la noi. A fost o tortură psihologică”, a afirmat el.
Rusia este disperată să compenseze pierderile devastatoare de trupe din Ucraina și a început recent să antreneze noi batalioane de voluntari. Însă localnicii din regiunea în care aceștia își au baza militară, se plâng pe rețelele sociale că militarii se îmbată și îi hărțuiesc, potrivit Business Insider.
Locuitorii din localitatea Mulino, (districtul Volodarski, Regiunea Nizhni Novgorod) cu peste 13.000 de locuitori, s-au plâns pe rețelele sociale că trupele din Corpul 3 de Armată sunt des în stare de ebrietate și îi deranjează, conform unui raport Wall Street Journal.
„Întregul sat suferă din cauza acestor voluntari”, a scris o femeie care s-a identificat drept Ksenia Glotova pe rețeaua rusă VK, se arată în raport.
"Se plimbă în grupuri și ne hărțuiesc. Altceva ar fi fost dacă se antrenau și rămâneau la baza lor. Dar se plimbă beți încă de la 11 dimineața."
UPDATE 17.15 Crimeea: Hackerii au atacat un post de radio rusesc și au transmis imnul Ucrainei VIDEO
După un nou atac al hackerilor, imnul ucrainean a răsunat marți timp de câteva minute la postul de radio Krym, din peninsula Crimeea, ocupată de ruși, conform siteului rusesc de știri Lenta.
UPDATE 15.41 Rușii s-au lăudat că au lăsat Ucraina fără piloți. Imaginile sfidătoare publicate de Forțele Aeriene Ucrainene
Agenția rusă TASS anunța că piloții ucraineni ar fi fost practic eliminați de forțele aerospațiale și sistemele de apărare aeriană ale Rusiei. Însă o înregistrare video publicată marți de forțele armate ucrainene arată o altă cum avioanele Mig-29 lansează rachete antiradar AGM-88 HARM furnizate de SUA.
Însă forțele armate ucrainene au publicat marți o înregistrare video care arată, pentru prima dată, rachetele antiradar AGM-88 HARM furnizate de SUA, care au fost lansate de avioanele sale de luptă MiG-29, arată, într-o postare pe Twitter, Ukraine Weapons Tracker.
UPDATE 14.35 Dovada bombardamentelor de la Zaporojie, centrala folosită de ruși drept scut: imagini din satelit
O clădire de la centrala nucleară Zaporojie, din sudul Ucrainei, a fost avariată de bombardamente, arată imaginile din satelit. Trupele ruse au folosit centrala Zaporojie ca scut.
Imaginile din satelit au fost realizate de Maxar Technologies și publicate de businessinsider.com.
Din imagini se observă că acoperișul unei clădiri de la centrala electrică a suferit daune semnificative, în urma bombardamentelor care au avut loc.
UPDATE 14.13 SUA cred că armata ucraineană are „șanse bune” să-și recupereze teritoriile pierdute la începutul invaziei
SUA estimează că armata ucraineană „are șanse bune” să-și recupereze teritoriile pierdute în primele zile ale invaziei, au declarat sub rezerva anonimatului oficiali ai Departamentului Apărării din SUA, citați de Politico.
Trupele Kievului au reușit să distrugă „majoritatea” podurilor peste Nipru cu ajutorul sistemelor HIMARS și alte arme furnizate Ucrainei pentru a se apăra de agresiunea rusă. Aceste poduri erau esențiale pentru aprovizionarea trupelor aflate pe malul vestic al râului, care în acest moment riscă să fie rupte de restul soldaților din regiune, scrie Politico.
Armata ucraineană pregătește câmpul de luptă pentru contraofensivă țintind infrastructură logistică, posturi de comandă și baze aeriene. Obiectivul acestei etape a contraofensivei este să oprească forțele ruse la râu, forțându-le să predea orașul Herson, au explicat aceștia. În acest moment, traversarea râului ar fi „foarte greu de realizat”, a subliniat unul dintre oficialii americani care au făcut declarații sub anonimat.
UPDATE 12.49 Schimburi de focuri pe străzile Herson. Explozii la periferia orașului ocupat VIDEO
Presa locală a raportat marți focuri de armă în orașul ocupat Herson în contextul contraofensivei de recuperare a teritoriilor capturate din regiune, relatează The Moscow Times.
UPDATE 12.48 Lupte intense în Herson: „Forţele armate ucrainene au început acţiuni ofensive pe diverse direcţii”
Preşedinţia Ucrainei a anunţat marţi că în „aproape întreaga" regiune Herson, aflată în sudul ţării și ocupată de forţele ruse, se dau „lupte intense". Luni au fost semnalate explozii puternice, a mai precizat sursa.
Consilierul prezidențial Oleksii Arestovici a descris contraofensiva începută luni de forțele ucrainene pentru a elibera teritoriile ocupate din Herson drept „ o operațiune planificată și lentă, având scopul de a măcina inamicul”.
Într-o actualizare pe contul său de Telegram oficialul ucrainean a scris: „Astăzi a început partea activă a eliberării sudului de invadatorii ruși.
„Aceasta este o operațiune planificată și lentă, având scopul de a măcina inamicul, salvând în același timp viețile militarilor și civililor noștri.
Desigur, mulți și-ar dori o ofensivă la scară largă cu știri despre capturarea de către armata noastră a unei așezări într-o oră. Dar nu ne luptăm așa. Da, fondurile sunt limitate.
Nu luptăm pentru spectacol și fraze pompoase ca un inamic. Luptăm pentru o cauză. Iar asta cere timp și efort. Prin urmare, aveți răbdare. Procesul nu va fi unul fulger, însă la final steagul ucrainean va flutura în toate așezările din Ucraina”.
UPDATE 10.46 Zelenski, după contraofensiva armatei ucrainene. „Este timpul ca armata rusă să fugă”
Contraofensiva armatei ucrainene a început în regiunea de sud a Hersonului, iar primele victorii au început să apară: apărarea rusă în mai multe zone din prima linie din apropierea oraşului Herson a fost spartă.
nformația a fost prezentată de către Oleksiy Arestovici, consilier al președintelui Volodimir Zelenski. Conform news.ro, forţele ucrainene au bombardat şi feriboturile din regiunea Herson folosite ca suport pentru armata rusă care ocupă malul de vest al râului Nipru.
Îi vom alunga de la graniţă“
Zelenski nu s-a referit în discursul de luni seara la ampla misiune de contraofensivă din motive de tactică. Președintele ucrainean a spus doar că este timpul ca forțele de ocupație să meargă acasă: „Ocupanţii ar trebui să ştie: îi vom alunga de la graniţă. Până la graniţa noastră, a cărei linie nu s-a schimbat. Mergeţi acasă. Este timpul ca armata rusă să fugă".
Acesta a adăugat că militari ruși care se vor preda vor fi trataţi conform Convenţiilor de la Geneva: „Dacă nu mă ascultă, vor avea de-a face cu apărătorii noştri, care nu se vor opri până nu vor elibera tot ce aparţine Ucrainei".
Săptămâna trecută, Ilia Ponomariov, un fost deputat rus (2007-2016) în vârstă de 47 de ani, și-a făcut debutul în calitate de mesager neașteptat a ceea susține a fi o nouă mișcare de rezistență subterană, și anume Armata Națională republicană, un grup partizan până acum necunoscut, care ar fi activ în Rusia.
Ponomariov a fost cel care a citit un presupus manifest al grupului la propriul canal de televiziune, înființat la Kiev în urmă cu șapte luni și numit „February Morning”: cu această ocazie a anunțat că noua mișcare, Armata Națională republicană, și-ar fi asumat responsabilitatea pentru atacul cu mașină-capană în urma căruia a murit Daria Dughina, fiica așa-numitului ideolog al lui Putin, Alexandr Dughin.
„Activiștii au ales o figură sacră a fascismului rus și nu sunt în măsură să critic ținta acțiunii lor”, a declarat Ponomariov în cadrul unui interviu pentru Daily Beast, pretinzând că se află în legătură cu „luptătorii rezistenței” încă din luna aprilie. El a precizat că, în afara rolului de mesager, sarcina sa este să-i ofere „sprijin comercial” la nevoie.
În afara faptului că legăturile fostul deputat cu pretinsa mișcare partizană sunt învăluite în obscuritate, el nu a putut aduce nici un fel de dovezi în sprijinul afirmației că acest grup ar fi jucat un rol în atacul asupra Dughinei, scrie Daily Beast. Aceste elemente neclare nu au stăvilit acoperirea mediatică ce a scos în prim-plan afirmațiile lui Ponomariov, alimentând totodată scepticismul că în spatele atentatului s-ar putea afla cetățeni ruși.
UPDATE 05.51 Locuitorii din Berdyanskul ocupat se simt prizonieri într-o colonie penitenciară.
Locuitorii din Berdyanskul ocupat temporar au vorbit despre situația din oraș. Oamenii se simt prizonieri într-o colonie penitenciară. Ei au declarat acest lucru la Radio Svoboda.
Berdyanskul este un oraș stațiune, majoritatea locuitorilor câștigă bani vara, în plin sezon. Cu toate acestea, nu sunt turişti în acest an. Locuitorii spun că lipsa veniturilor este o adevărată tragedie pentru ei. Proprietarii de cafenele și restaurante se plâng și de lipsa clienților.
"Timp de nouă luni de extrasezon, ne hrănim cu banii câștigați vara. Aproape am terminat ceea ce am economisit pentru zile negre și habar nu avem ce să facem în continuare. Lipsa turiștilor este un eșec , este o iarnă flămândă”, a spus un proprietar de hotel local.
Ocupanții ruși încearcă să-i asigure pe locuitorii orașului că în curând totul va fi bine. Au început să repare câteva drumuri și promit că vor restabili alimentarea cu gaz. Totuși, localnicii nu cred poveștile „rasiștilor”. Ei cred că toată această „generozitate” este doar pentru ca oamenii să nu mai aștepte Forțele Armate Ucrainiene.
„De ce se face asta? Ca să ne facă să înțelegem că sunt, parcă, noii proprietari. Ucraina nu va fi aici, nu așteptați dezocuparea, ei luptă pentru noi. Ei investesc bani în noi, încearcă să cumpere, iar oamenii din Berdyan acceptă totul așa cum ar trebui. Mai mulți bani pentru reparații înseamnă mai puțini bani pentru rachete", a spus unul dintre locuitorii orașului.”
Localnicilor chiar nu le place faptul că ocupanții și-au atârnat steagurile tricolore și lozincile peste tot. Opresează oamenii, rasiștii le impun ideologia. După cum a recunoscut o femeie, printre bigboard-urile cu steaguri rusești îi este chiar greu să respire. Oamenii se simt prizonieri într-o colonie de mărimea unui oraș.
„Autoritatea” controlată de ocupanți încearcă să recruteze muncitori. Nici profesorii, nici polițiștii nu sunt de ajuns. Desigur, mulți au refuzat să lucreze pentru inamic. Cu toate acestea, sunt cei care nu au avut de ales sau care s-au pus deliberat de partea ocupanților.
Profesorii care au refuzat să predea copiilor programa rusă le este frică să conducă lecțiile online și să lucreze de la distanță în școlile ucrainene. Vecinii și alți oameni „buni” pot „închiria” astfel de profesori ocupanților.
Oamenii aproape că nu au bani. Rasiștii oferă rezidenților „asistență financiară” în schimbul datelor din pașapoarte, dar este foarte greu de obținut. Cozi, confuzie peste tot. Este aproape imposibil ca persoanele în vârstă să obțină „ajutor” de la ocupanți.
Orașul are și o mare problemă cu prețurile. Oamenii profită în mod activ de pe urma „mitei”. Localnicii trebuie să comande unele mărfuri de la vânzători care le aduc din Zaporijia. Este destul de problematic să cumpărați medicamente, deoarece prețurile pentru ele au crescut chiar mai mult decât pentru produse.
„Ne-am obișnuit cu faptul că mâncarea este scumpă, nu vom comanda cereale și ulei. Dar noi comandăm produse de igienă, de exemplu. Imaginați-vă, deodorantul aici costă 150-200 de grivne... Și tot așa. Detergent. pentru vesela, 60-80 UAH, iar pentru mărfuri controlate, 40 UAH. Mulți oameni aduc sau primesc colete și le revând, aici înfloresc afacerile revânzătorilor”, a spus un locuitor al orașului.
În plus, dezvoltatorii mută noi rezidenți în apartamentele lor, dacă nu plătesc utilitățile și chiria. Din ce în ce mai mulți oameni care seamănă cu buriații sunt observați în oraș, iar armata își transportă familiile la Berdiansk.
UPDATE 04.45 Efectele bombardamentelor de la CNE Zaporijie
Autoritățile de ocupație din Energodar au publicat o fotografie de la CNE Zaporijia , susținând că în urma bombardamentelor Forțelor Armate ale Ucrainei, acoperișul clădirii speciale nr. 1, în care se depozitează combustibil nuclear, a fost spart, conform Nexta TV.

UPDATE 02.24 În sud, rușii continuă operațiunile de luptă la nivel tactic
După cum raportează Comandamentul Operațional „Sud” pe rețeaua de socializare Facebook , situația din zona operațională este constant tensionată, inamicul continuând operațiunile de luptă la nivel tactic și încearcând să rotească unitățile.
Ocupanții ruși fac demonstrații de forță cu ajutorul aviației; în timpul zilei au atacat pozițiile ucrainene de 5 ori, dar nu a avut succes.
„În schimb, noaptea trecută, unitățile noastre de artilerie au lovit 13 puncte de control inamice în districtele Herson, Beryslav și Kakhovsky”, se subliniază în mesaj.
În special, pozițiile de apărare aeriană ale inamicului au fost atacate cu șase lovituri aeriene folosind diferite mijloace de atac aerian.
În același timp, forțele de ocupație au atacat aseară districtele Nikopol și Kryvorizka. Ocupanții au vizat comunitatea Nikopol, Marganets și Chervonogrigorivska, dar oamenii nu au fost răniți.
„În Chervonogrihorivka, au fost avariate peste zece case, o biserică, o întreprindere, linii electrice și conducte de gaz. Dimineața, zona industrială Marganeț a fost atacată cu rachete „Grad”. Nu au fost victime. În districtul Kryvorizka, inamicul a lovit comunitatea Zelenodol cu foc. Fără victime sau distrugeri." , - se arată în rezumat.
„Dimineața, infrastructura portuară din districtul Mykolaiv a fost bombardată de inamic cu artilerie grea. Nu s-au înregistrat victime. Bombardarea masivă în timpul zilei a Mykolaivului cu șaisprezece rachete antiaeriene S-300 a dus la numeroase distrugeri și pagube în locuințele private, blocuri și obiective de infrastructură de transport. Doi civili au fost uciși și 24 au fost răniți”, subliniază mesajul.
Tot seara două rachete similare au atacat districtul Bashtan. Ca urmare a exploziei rachetelor, sunt avariate case particulare, nu au fost însă victime.
„Unitățile de rachete și artilerie, continuând să-și îndeplinească sarcinile de luptă, au crescut pierderile inamicului pentru ziua de ieri cu 82 de lansatoare de rachete și 30 de alte echipamente militare, inclusiv un sistem de rachete antiaeriene S-300, 2 tancuri T-72, 11 obuziere Msta-B, 3 sisteme de rachete „Grad” și Uragan”, un sistem de aruncător de flăcări, greu „Sontsepiok”, o instalație de artilerie autopropulsată „Hyacinth-S”, o instalație de artilerie și mortiere autopropulsată „Nona-S” și mobilă de 120 mm de mortiere, obuziere autopropulsate „Akatsiya” și „Msta-S” „, o rachetă ghidată antitanc, 6 unități de vehicule blindate și 3 depozite de muniții în zona Beryslava, Visokopill, Antonivka”, subliniază mesajul.
În plus, trecerea pe care o făcea inamicul peste Nipro, lângă satul Lviv, a fost distrusă. Pierderile finale ale inamicului sunt investigate.
UPDATE 00.31 La Mariupol, partizanii au aruncat în aer o patrulă a ocupanților: i-au ademenit cu minciuni despre „azovieni”.
În Mariupolul ocupat, partizanii ucraineni au aruncat în aer o patrulă de invadatori ruși, a transmis Petro Andryushchenko, consilier al primarului din Mariupol, pe canalul său de Telegram. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 2:00 în zona St. Kotsyubynskogo, 5. Mișcarea de rezistență i-a informat pe ruși că militari din regimentul ucrainean „Azov” s-ar fi ascuns la această adresă.
"Rezultatul este un ocupant minus un picior și în spitalul din Donețk. Un ocupant cântă cu Kobzon", a spus Andriușcenko.
Anterior, agenția ucraineană de știri UNIAN a transmis că la Mariupol, partizanii ucraineni au ars un depozit cu proprietăți jefuite ale locuitorilor orașului ocupat, iar mai înainte, în orașul Melitopol din regiunea Zaporijia, partizanii au aruncat în aer sediul ocupanților ruși în pregătirea pseudo-referendumului.
Tot în Melitopol, partizanii au tăiat gâtul unui soldat al armatei ruse care acostase o fată minoră.
ȘTIRE INIȚIALĂ Casa Albă consideră că Ucraina a afectat deja potențialul militar al Rusiei.
Coordonatorul pentru afaceri publice al Consiliului de Securitate Națională, John Kirby, a declarat pentru CNN că, „indiferent de durata și amploarea contraofensivei, ucrainenii au afectat deja potențialul militar al Rusiei”.
„Pentru că rușii au fost nevoiți să scoată resurse din est pur și simplu din cauza rapoartelor că ucrainenii ar putea ataca mai mult în sud. Și astfel au fost nevoiți să epuizeze anumite unități în anumite zone din estul Donbasului pentru a răspunde la ceea ce ei au văzut în mod clar ca o amenințare. a unei contraofensive.” a spus Kirby.
El a menționat că Rusia încă mai are „probleme cu personalul” în Ucraina, motiv pentru care încearcă să extindă recrutarea de militari în interiorul țării și să „atragă” unii dintre recruți și militari contractuali în serviciu, dincolo de termenele stabilite.
„Ei se confruntă cu probleme de resurse umane – probleme de resurse umane care nu sunt atenuate de modul în care trebuie să răspundă la rapoartele unei potențiale contraofensive ucrainene”, a menționat Kirby. El a mai spus că „ideea de a trece la ofensivă nu este nouă pentru ucraineni”, deoarece forțele ucrainene au luptat cu forțele ruse în primele luni ale războiului.
Ieri, șeful Centrului de Presă Coordonat Unit al Forțelor de Apărare din Sudul Ucrainei, Nataliya Humenyuk, a declarat că Forțele Armate ale Ucrainei au început acțiuni ofensive în multe zone din sud.
Potrivit CNN, armata ucraineană a eliberat patru sate de lângă Herson de invadatorii ruși.