Tehnologia în război cu Armata Rusă. Armele la care nu se așteptau generalii lui Putin

În ultimul an, invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina a făcut mai clar ca niciodată că această ultimă revoluție tehnico-militară are trei elemente: supravegherea constantă, autonomie ieftină și precizie nebună, scrie James Hasik fost decan al Colegiului de Război al Armatei SUA, într-o analiză CEPA (Centru pentru Analiza Politicilor Europene).

Tanc ucrainean în Donbas FOTO Profimedia

Puterea spațială leagă între ele aceste complexe de recunoaștere-atac pentru o apărare în profunzime pe uscat, pe mare și în aer. Toate acestea necesită o regândire a modului de luptă în războiul modern.

Sol

La începutul anului 2022, bătălia de la Kiev ne-a reamintit ce pot face rachetele antitanc vehiculelor blindate. Eșecul Rusiei de a folosi tactici de arme combinate a expus foarte mult aceste vehicule, la fel cum a făcut eșecul israelian la începutul Războiului de Yom Kippur din 1973. Cu toate acestea, funcționalitatea „trage și uită” a celor mai noi arme antitanc a înclinat avantajul către apărători, cu atacuri de tip pop-up și focoase în tandem pentru a penetra apărarea.

Mai puțin așteptată a fost utilizarea dronelor low-cost care zăbovesc în reglarea focurilor artileriei poziționate cu precizie. Combinația dintre toate acestea a făcut coloanele rusești lovite să bulucească înapoi la graniță și a putut fi salvată capitala Ucrainei. Masa contează, motiv pentru care Ucraina este încă presată pe mai multe fronturi. Cu toate acestea, masa este o alegere proastă pentru o precizie de flancare, în același mod în care trupele nu au putut învinge gloanțele în ținuturile nimănui în Primul Război Mondial.

Mare

Apele litorale devin, de asemenea, rapid un no man's land. Ucrainenii, cu ajutorul NATO, pot supraveghea în permanență întreaga Mare Neagră, iar rachetele lor anti-navă pot ajunge până la 160 de kilometri distanță de țărmurile lor. O mișcare amfibie rusă împotriva Odesa este acum, în mod clar, mai puțin fezabilă.  Într-o zi, ambarcațiunile cu drone ale Ucrainei ar putea fi nu ski jet-uri transformate, ci adevărate submarine robotizate. Pentru a supraviețui în fața unor astfel de amenințări, submarinele vor trebui să fie silențioase ca niște pești, iar navele de suprafață vor trebui să pară niște valuri.

Aer

Cea mai mare problemă ar putea fi pentru aeronave. Pentru a evita un atac în timpul zborului, acestea trebuie să pară la fel de goale ca eterul. Întrucât forțele aeriene rusești, altădată lăudate, nu dispun de avioane invizibile, tot spațiul aerian al Ucrainei a fost aproape o zonă interzisă - cu excepția rachetelor și a dronelor lansate de la o distanță confortabilă. Avioanele de vânătoare ale Ucrainei s-au dispersat pentru a supraviețui, iar elicopterele sale rămân și ele operaționale. Cu toate acestea, impactul real a fost produs de rachetele ucrainene HIMARS, care pot distruge orice depozit sau cartier general pe o rază de 70 km de la front. Loviturile cu rază lungă de acțiune ale dronelor interne ucrainene au demonstrat, de asemenea, că avioanele cu pilot sunt vulnerabile la sol, unde își petrec cea mai mare parte a timpului, chiar și în vreme de război.

Spațiu

 Toate acestea au fost legate între ele prin constelații de sateliți pentru navigație, observare și comunicare. Împotriva acestor ochi care nu dorm, contraspionajul este limitat în timp și spațiu. Sateliții actuali au rămas mult dincolo de raza de acțiune a Rusiei, sau cel puțin de voința acesteia de a acționa. Atacurile electronice ale Rusiei asupra terminalelor terestre au fost supărătoare, dar nu atât de puternice încât să protejeze împotriva atacurilor cinetice de precizie. Din acest motiv, decizia companiei SpaceX a lui Elon Musk de a limita accesul ucrainenilor la serviciul său de comunicații Starlink a fost dezamăgitoare. Pe termen lung, însă, Starlink este doar un serviciu, iar SpaceX este doar o companie. Constelațiile se înmulțesc rapid, iar managerii corporațiilor pot fi scoși din ecuație. În mod similar, nu toate armele noi s-au descurcat la fel de bine. Progresele în materie de autonomie au fost inegale: dronele mari și evidente destinate contrainsurgenței nu au rezistat mult timp, dar dispozitivele mici și consumabile s-au dovedit a fi de valoare.