La Mariupol totul este foarte complicat, haotic şi lent, afirmă vicepremierul ucrainean
0Vicepremierul ucrainean, Irina Veşniciuk, afirmă că totul este complicat, haotic şi lent la Mariupol, acolo unde încercările de evacuare a civililor eşuează zilnic.
Irina Veşniciuk a făcut o postare pe Telegram unde a punctat faptul că "totul este foarte complicat, haotic, lent şi, desigur, nesincer" din partea ruşilor, relatează news.ro.
Vicepremierul ucrainean le-a cerut scuze locuitorilor din Mariupol că au eşuat încercările de evacuare a acestora. Autorităţile au făcut tot posibilul să evacueze oamenii, iar eforturile umanitare au fost de cele mai multe ori anulate din cauza lipsei de cooperare a armatei ruse.
Veşniciuk a afirmat că Ucraina a fost nevoită să închidă coridorul umanitar spre Zaporojie din cauza bombardamentelor ruseşti din apropierea punctului de adunare pentru evacuare. Aceasta are un mesaj de încurajare pentru cetăţenii ucraineni prinşi în mijlocul bombardamentelor din oraşul-port Mariupol.
"Nu vom renunţa la a încerca să vă scoatem de acolo! Rezistaţi!", a spus Irina Veşniciuk.
Din cele 6.000 de persoane pe care ucrainenii au vrut să le evacueze miercuri, doar 80 au reuşit să ajungă la Zaporojie, regiune controlată de armata ucraineană. În acest moment peste 100.000 de ucraineni sunt blocaţi în Mariupol.