Jose Manuel Barroso pledează pentru reluarea negocierilor dintre UE şi Rusia
0Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a pledat marţi în favoarea reluării negocierilor între UE şi Rusia privind un parteneriat consolidat, suspendate la 1 septembrie, după ce Moscova a preluat controlul asupra regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, relatează AFP, citată de Mediafax.
Reluarea negocierilor "nu înseamnă că facem un cadou Rusiei. Credem că este în interesul ambelor părţi şi cu siguranţă în interesul Uniunii Europene", a declarat Barroso.
Înaintea unui summit european unde urmează să fie dezbătută această chestiune, Barroso susţine astfel poziţia Preşedinţiei franceze a UE, dar şi pe cea a Germaniei, care au pledat în ultimele zile în favoarea reluării negocierilor.
Ţările baltice, Polonia, Cehia, Suedia, Danemarca şi Marea Britanie au apreciat însă luni, la Luxembourg, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe, că este prea devreme pentru a anunţa reluarea acestor negocieri.
Ei vor să aştepte până luna viitoare, la summitul UE-Rusia de la 14 noiembrie de la Nisa, pentru a vedea cum evoluează situaţia în Caucaz, precum şi discuţiile pe această temă care demarează miercuri, la Geneva.
Potrivit lui Barroso, Comisia pregăteşte la summitul de la 14 noiembrie un studiu al relaţiilor UE-Rusia. "Sunt sigur că aceasta va influenţa viitorul relaţiei noastre", a spus el. "Trebuie să arătăm Rusiei că există linii roşii care nu trebuie depăşite", a continuat el.























































