Jaf ca în filme la Paris. Hoţii au fugit cu bijuterii în valoare de cinci milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un magazin de bijuterii din Paris a fost jefuit marţi de către trei indivizi. Hoţii au intrat înarmaţi cu două topoare şi cu un pistol şi au reuşit să fugă cu bijuterii în valoare de câteva milioane de euro, transmite AFP.

Trei hoţi au pătruns în jurul orei locale 13.00 (14.00 ora României) în magazinul de bijuterii Buccellati de pe Rue de la Paix (Strada Păcii), în apropiere de Piaţa Vendome. Unul era înarmat cu un pistol, iar ceilalţi doi aveau fiecare asupra sa câte un topor. Ei au ameninţat angajaţii, au sustras bijuterii în valoare de câteva milioane de euro, după care au fugit de la locul faptei cu un autoturism. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, prejudiciul este estimat la cinci milioane de euro. Nimeni nu a fost rănit în urma acestui jaf, relatează AFP.

Magazinele de bijuterii din Paris sunt adesea vizate de hoţi. Un magazin de ceasuri elveţiene de pe aceeaşi stradă a fost jefuit în octombrie anul trecut, paguba fiind estimată la aproximativ 500.000 de euro.

Acum două luni, doi indivizi înarmaţi cu un pistol şi o grenadă au intrat în magazinul de bijuterii Chopard din Piaţa Vendome şi au plecat de acolo cu o pradă estimată la şase milioane de euro.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite