Italianul Bertone, deja şef la Vatican

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tarcisio Bertone va asigura „interimatul” Scaunului Papal şi va prezida conclavul pentru alegerea Papei FOTO Reuters
Tarcisio Bertone va asigura „interimatul” Scaunului Papal şi va prezida conclavul pentru alegerea Papei FOTO Reuters

Om de încredere al Papei Ioan Paul al II-lea şi al actualului Suveran Pontif, italianul Tarcisio Bertone, cel care va asigura „interimatul” Scaunului Papal, va prelua frâiele unei Biserici divizate, cu o credibilitate scăzută şi măcinată de scandaluri, dacă va ajunge Papă. Toate aceste probleme îi sunt însă cunoscute, din poziţia sa de şef al aparatului politic şi diplomatic de la Vatican

Ascensiunea lui Bertone în Biserica Catolică este strict legată de cariera ultimilor doi Papi. Licenţiat în drept canonic şi hirotonit preot în 1960, Bertone a fost numit în 1991 arhiepiscop de Vercelli de către Papa Ioan Paul al II-lea. Patru ani mai târziu, Suveranul Pontif îl numeşte secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, unde îl secondează pe Joseph Ratzinger, iar în 2003, este ridicat la rang de cardinal.

În perioada pontificatului lui Benedict al XVI-lea, Tarcisio Bertone (78 de ani) dobândeşte cele mai importante funcţii din Cetatea Vaticanului, fiind numit în 2006 secretar de stat, funcţie similară celei de prim-ministru, iar un an mai târziu cardinal şambelan. Astfel, după demisia Papei, prelatul se va ocupa de administrarea Bisericii până la alegerea noului Suveran Pontif, care ar putea fi chiar el. Tot Bertone va prezida şi conclavul care va desemna viitorul Papă.

Afinitatea Papei Benedict pentru monseniorul Bertone a devenit mai evidentă în perioada „VatiLeaks”, scandalul scurgerilor de informaţii din Biserica Catolică, când principala ţintă a fost chiar secretarul de stat, acuzat de favoritism şi de concedierea şefului Băncii de la Vatican.

Decorat cu „Steaua României“

Specialiştii îi dau mari şanse de câştig prelatului salezian, afirmând că el conduce blocul cardinalilor europeni, în interiorul căruia se află 28 de italieni. Şi casele de pariuri sportive din Peninsulă îl plasează destul de sus, pe locul al treilea.

Profeţia „Petru Romanul” a Sfântului Malachia îi vine mănuşă „premierului” Vaticanului, decorat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu cu ordinul „Steaua României”. Nu numai că cel de-al doilea prenume al său e Pietro, dar s-a şi născut în oraşul italian Romano Cavanese de lângă Turin. La începutul secolului al XII-lea, Malachia a prevestit că următorul şi ultimul Papă va fi „Petru Romanul“, care „îşi va conduce turma într-o perioadă foarte tulbure”, după care vor avea loc căderea Romei şi Judecata de Apoi.

În istoria Bisericii Catolice, doar trei cardinali şambelani au reuşit să ajungă suverani pontifi: Inocenţiu al VII-lea (1404), Leon al XIII-lea (1878) şi Pius al XII-lea (1939). De altfel, se zvoneşte că, dacă Bertone va ocupa Scaunul Papal, îşi va lua numele de Pius al XIII-lea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite